Peste 500 de alergători din toată ţara au alergat sub clar de lună la ediția de anul trecut a Night Cross Challenge pe aleile Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, iar anul acesta sunt aşteptați peste 650 de participanți.
Night Cross Challenge constă într-o cursă de alergare pe o distanță de 4,5 km sau 9 km – pentru adulți, respectiv 500 m / 1000 m / 1500 m – pentru copii, startul fiind dat după înserare, din zona scenei de pe lacul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. Traseul, marcat pe toată lungimea lui, va fi invadat de lumină și se va bucura de supravegherea celor mai simpatici, mai calificați si entuziaști voluntari.
Noutatea ediției
Night Cross Challenge revine anul acesta cu cea de-a patra ediție. Și nu oricum, ci cu noutăți: în premieră va fi organizată o cursă a copiiilor pe categorii de vârstă, iar startul celor două curse tradiționale, de 4,5 km, respectiv 9 km va fi dat la ore distincte, pentru a evita aglomerarea traseului.
Înscrieri
Până pe data de 21 august 2018, iubitorii de mișcare se mai pot înscrie online, în limita locurilor disponibile, pe site-ul www.acceptaprovocarea.com
La finalul cursei, cei mai buni alergători la toate categoriile, cei care au obținut cei mai buni timpi, vor urca pe podiumul de premiere, în aplauzele publicului și vor fi răsplătiți cu diplome, medalii, trofee și premii. Ca și anul trecut, cei mai buni alergători la categoria Avansați 9 km feminin /masculin vor primi titlul de “Best Runners 2018” şi vor fi premiaţi cu câte 100 euro. Nu vor lipsi ingredientele cu care ne-am obișnuit: muzica bună, luminile şi „Pasta Party”.
Night Cross Challenge este un eveniment sportiv prin care se dorește încurajarea mişcării şi, în particular, a practicării alergării pe timp de seară. Proiectul este organizat de Asociaţia „DA pentru Sport”, fiind cofinanţat de Consiliul Local prin Primăria Sibiu, de Consiliul Judeţean Sibiu şi susţinut de Muzeul ASTRA, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Sibiu, Aria Sport, Explorer Sports Sibiu, Buonavista, Decathlon, Antibiotice Iaşi şi Promo Management.