Victorie cu suspans în primul amical oficial pentru CSU Sibiu
FOTO - CSU Sibiu / Facebook

CSU Sibiu a învins în această seară Borac Cacak, scor 80-79 (20-24, 14-20, 23-18, 23-17), semifinalista din campionatul Serbiei și a Ligii Adriatice 2, în primul meci al presezonului. Chiar dacă în lotul galben-albaștrilor nu s-au regăsit Chris Cooper și Isaiah Philmore, sibienii au făcut un meci bun, având în vedere că a fost prima partidă disputată în noua configurație a echipei.

Echipa noastră a început puțin mai greu primul act al partidei disputate în Zlatibor, acolo unde se află în cantonament încă de duminică. După câteva zile de antrenamente fizice puternice, băieții au intrat mai greu în ritmul jocului, astfel că după primul sfert se vedeau conduși de echipa din Serbia, scor 24-20. În partea a doua a partidei însă au continuat mult mai bine. Jucătorii pregătiți de Dan Fleșeriu au făcut o apărare mult mai bună și au dat drumul contraatacului prin Hardy și Tamulis, iar Pratt a avut câteva execuții de excepție de la distanță. Lucas Tohătan a avut ceva probleme cu faulturile însă tânărul Aurelian Gavriloaia l-a suplinit extrem de bine. Astfel, deși se vedea condusă la 5 puncte înaintea ultimului sfert, BC CSU Sibiu a reușit să recupereze din deficit și chiar să treacă la conducere în ultimul act. Borac Cacak însă a revenit de două ori înregistrându-se două momente de egalitate pe final, 77 egal și 79 egal. În ultimele momente ale partidei, Tamulis a obținut două libere, într-un contraatac, a marcat o liberă și meciul a fost decis de o apărare bună, culminând cu un capac al lui Randal Falker.

Victorie cu suspans în primul amical oficial pentru CSU Sibiu

”Un meci în care rezultatul nu era important pentru noi. Bineînțeles că ne bucurăm că am reușit să câștigăm, dar mai presus de orice, în această perioadă, este relația pe care jucătorii și-o construiesc și încrederea pe care o dobândesc în momente grele pe care, în antrenament este greu să le simulezi”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.

Pentru BC CSU Sibiu au marcat Justas Tamulis 20p, Kevin Hardy 19, Monyea Pratt 16p, Randal Falker 9p, Aurelian Gavriloaia 7p, Lucas Tohătan 5, Wilhelm Brosser 4p. Au mai intrat Mirel Dragoste, Dragoș Gheorghe și Andrei Varga.

Următorul meci de pregătire al BC CSU Sibiu se va disputa în 3 septembrie cu Krka (Slovenia), câștigătoarea Ligii Adriatice 2, tot la Zlatibor.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică