În perioada 31 august – 2 septembrie, polițiștii sibieni au constatat 9 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 27 de permise de conducere și au aplicat 358 de sancțiuni contravenționale în valoare de 65.000 de lei.
La data de 01 septembrie în jurul orei 09,00, în municipiul Mediaș, polițiștii au oprit pentru verificări un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului de către un localnic în vârstă de 46 de ani.
În urma testării alcoolscopice a șoferului, a rezultat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i s-a recoltat o probă biologică în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, în cauză fiind întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Unul băut și la Chirpăr
La data de 01 septembrie, în jurul orei 21,30, pe raza localității Chirpăr, polițiștii au testat alcoolscopic un alt șofer aflat la volanul unui autoturism. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 42 de ani, din orașul Cisnădie, a cărui concentrație afișată de aparatul etilotest a fost de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital, șoferului i s-au recoltat două probe biologice de sânge, fiind întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Foto: arhivă