La momentul expirării perioadei de înscrieri la Raliul Sibiului 2018, lista competitorilor care vor evolua pe cele 13 probe speciale ale competiției cuprinde 84 de echipaje. Ultima etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop, Campionatului Național Rally 2 Dunlop și a Campionatului Național de Vehicule Istorice Dunlop este organizată de Clubul Sportiv “Aria pentru Sport” în parteneriat cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu și este programată între 4-7 octombrie 2018.
Lista de înscriși la Raliul Sibiului 2018 cuprinde 58 de mașini în CNRD, 22 care vor evolua în CNR2D, dar și 4 echipaje care vor participa în runda dedicată vehiculelor istorice. Acestora li se adaugă și 2 forelighter-i.
Trebuie precizat că numărul echipajelor care vor lua startul Raliului Sibiului 2018 poate crește în zilele următoare, regulamentul Particular al competiției prevăzând că se mai pot primi și aproba solicitări până joi, 4 octombrie, ora 10, concurenții urmând să plătească o taxă de înscriere majorată cu 20%.
Potrivit documentelor oficiale, competiția va avea o lungime totală de 634,57 km, din care 123,9 km reprezintă distanța celor 13 probe speciale. Startul festiv al Raliului Sibiului 2018 este programat pentru joi, 4 octombrie, ora 20:30 și va fi precedat de un moment festiv dedicat Centenarului Marii Uniri, care se va consuma în Piața Mică, de la 19:30.
Raliul Sibiului este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, prin Serviciul Public Sala Transilvania.
Mașina oficială a Raliului Sibiului 2018 este oferită de Autoklass Sibiu.
Parteneri strategici: Aria, Ambient, Profelis, Caparol. Parteneri: Shopping City Sibiu, Bergenbier, Sponsori: Bilstein, Alta Consult.