Prima ediție „Dracula Horse Festival” se va desfășura în perioada 20-21 octombrie la Domeniul Dracula Daneș, în apropiere de cetatea medievală a Sighișoarei. Festivalul se identifică cu o abordare inedită și neașteptată în care muzica, spectacolele și activitățile se îmbină perfect cu magia locului și frumusețea peisajelor transilvănene. Cei prezenți sunt invitați ca timp de două zile să se reconecteze cu natura și să se bucure de o experiență atipică.
Principalele evenimente din cadrul festivalului sunt: concertul trupei Compact, spectacolele de călărie cu actorul Denis Ștefan, Symphonic Horse Show, parada trăsurilor, dar și o serie de ateliere care vor avea loc în cele două zile de sărbătoare. Participanții vor putea urmări spectacolele ecvestre pe două arene principale, una din ele fiind amenajată indoor și cealaltă outdoor, dar și în diferite alte zone de la domeniu amenajate special pentru festival.
În plus, prima ediție Dracula Horse Festival aduce în Daneș îndrăgita trupă de muzică Compact care va transforma prima zi de festival într-una de poveste și de povestit. „Fata din vis”, „O femeie ca tine”, „Mă voi întoare” sau „Un alt început” sunt doar câteva din melodiile care vor răsuna de la domeniu în 20 octombrie.
Alte momente mult așteptate în cadrul festivalului vor fi spectacolele susținute de actorul Denis Ștefan. Acesta s-a apropiat de cai prin prisma diferitelor producții cinematografice în care a jucat ca actor și cascador, găsindu-și o nouă vocație în dresajul cailor. Cu trecerea anilor actorul a devenit din ce în ce mai dedicat acestui hobby. Experiența acumulată pe platourile de filmare l-a ajutat în organizarea diferitelor workshop-uri și demonstrații ecvestre, în care acesta și-a putut împărtăși opiniile și metodele utilizate în dresura cailor, fiecare dintre aceste evenimente fiind gândit în așa fel încât publicul larg să obțină informații concrete.
La Dracula Horse Festival, Denis Ștefan va susține demonstrații de tras cu arcul de pe cal și demonstrații de arme călare.
Nu numai pasionații de cai și călărie sunt așteptați la Domeniul Dracula Daneș în cele două zile de festival, ci toți cei care își doresc ca timp de două zile să se redescopere, să uite de activitățile cotidiene și să se bucure într-o atmosferă mirifică de concertele simfonice, degustările de vin, plimbările cu trăsura și de celelalte activități din festival sau pur și simplu să se bucure de zilele liniștite de toamnă și de peisajele mirifice transilvănene.
Dracula Horse Festival se anunță a fi o experiență de festival rar întâlnită datorită activităților diverse și locației speciale. Domeniului Dracula Daneș i s-a dus departe vestea ca fiind un loc special din inima Transilvaniei. De la an la an parcă tot mai mulți oameni ajung la Domeniu, iar vibe-ul locului îi face pe majoritatea din ei să revină. Magia locului, artiștii prezenți la eveniment, spectacolele de acrobatică ecvestră, frumusețea caiilor și peisajele zonei par a fi numai câteva din ingredientele principale pentru o nouă experiență de festival. Un festival care își propune să ne aducă mai aproape de natură, să experimentăm lucruri noi, să descoperim magia zonelor transilvănene și să ne bucurăm de momentul prezent.