Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice (1 octombrie), Shopping City Sibiu, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și Fundația Principesa Margareta a României organizează a 7-a ediție a Campaniei naționale de voluntariat „Flori pentru Suflet”. Campania este o modalitate de a promova, alături de parteneri, colaboratori și voluntari, mesajul unei bătrâneți mai frumoase pentru vârstnicii din România.

Acțiunea va avea loc în acest weekend, în cadrul Shopping City Sibiu, unde, cu ajutorul partenerului „Florăria Tera”, vor fi distribuite 500 de flori bătrânilor ce vor fi întâlniți sau persoanelor de diverse vârste, cu mesajul de a le oferi mai departe vârstnicilor din viața lor. Acțiunea va avea loc sâmbătă, 6 octombrie, începând cu ora 10:00. La nivel național, în perioada 27 septembrie – 7 octombrie, peste 60 de ONG-uri din toată țara, instituții publice, instituții de învățământ, companii sau voluntari vor susține mesajul unei bătrâneți demne pentru vârstnicii din România prin oferirea de flori și gânduri bune seniorilor.
De altfel, oricine se poate alătura campaniei, alături de familie, prieteni sau colegi, dăruind câteva flori în comunitatea lor. Detalii se găsesc pe www.niciodatasingur.ro/floripentrusuflet.

campanie pentru vârstnicii din sibiu, la shopping city

Campania este organizată la nivel internațional de către Federația Internațională les petits frères des Pauvres în țări precum Franța, Spania, Ungaria, Elveția, Germania, Polonia, Mexic, Canada sau Statele Unite ale Americii. Mesajul global al campaniei este întărirea relațiilor între generații pentru a oferi bâtrâneți frumoase și lipsite de griji, prin mobilizarea de voluntari în sprijinul vârstnicilor.
La nivel mondial, din ce în ce mai mulți vârstnici sunt afectați de izolarea socială și singurătate.

În România, conform unui studiu realizat de GfK pentru Fundația Principesa Margareta a României, unul din doi vârstnici este afectat de singurătate sau trăiește sentimentul inutilității.

Prin campaniile și acțiunile sale, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor este alături de peste 850 de vârstnici singuri. Oricine poate susține cauza donând 2 euro/lună, dacă trimite un SMS la numărul 8844.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică