acestea sunt cele șapte știri pe care trebuie să le știi în dimineața asta

La Sibiu a fost un weekend plin, cu numeroase evenimente, unele fericite altele foarte triste. Finalul de săptămână a fost marcat de Referendum și de marele spectacol din Piața Mare, dedicat Centenarului României, Sibiu 100. Duminica am aflat o veste foarte tristă, plecarea dintre noi a profesorului Ștefan Firu. Acestea și alte știri importante din weekend pe care poate nu le-ați aflat, pe scurt mai jos:

acestea sunt cele șapte știri pe care trebuie să le știi în dimineața asta

1.Referendumul familiei a picat. Sibiul 14,9% prezența la vot. Mobilizarea credincioșilor nu a funcționat

Biroul Electoral Central a anunțat prezența la vot la închiderea urnelor, după două zile de scrutin, în cadrul referendumului pentru familie, aceasta fiind de 20,41%. La Sibiu au votat 14,9 la sută dintre sibienii cu drept de vot. Drept urmare,referendumul nu a atins pragul pentru validare, conform legii, de 30% dintre cei aflați pe listele electorale permanente.

Alte date despre prezența de vot la referendumul de redefinire a familiei AICI.

2. A murit Inspectorul General al ISJ Sibiu – Ștefan Firu era bolnav

Ștefan Firu ar fi împlinit 60 de ani pe 29 octombrie. A murit după o grea suferință cauzată de un cancer. Era Inspector Școlar din iunie 2012 și ultima oară a fost văzut în public în urmă cu mai bine de o lună, la un colegiu prefectural. În august 2017 a fost demis de la cârma ISJ Sibiu, dar a revenit pe post printr-o decizie instanței, care a considerat că demiterea a fost abuzivă.

3. Preotul Necula după eșecul Referendumului: „Suntem un neam boicotat”

Preotul sibian Constantin Necula crede că acest referendum nu înseamnă nici victoria, nici înfrângerea cuiva, ci faptul că „suntem un neam boicotat”, iar acum este un moment foarte bun pentru România să îşi redefinească viitorul, „chiar dacă acesta va fi dureros”.

„Cred că a fost un exerciţiu de democraţie, de la care unii au renunţat şi au încercat să-şi lămurească propriile neputinţe, ceilalţi au încercat şi şi-au lămurit propria neputinţă. Suntem într-un nou punct de identificare a orizontului nostru uman şi cultural. Sper din toată inima să ne descurcăm cu urile născute între timp, să le atenuăm până într-atât încât să începem din nou să ne dăm mâna pe stradă. Vor fi ruperi care nu se vor mai vindeca în schimb niciodată, sunt conştient de asta. Şi cred că este un moment bun, foarte bun pentru România. Îşi poate redefini viitorul, chiar dacă acesta va fi dureros şi va trebui să învăţăm toţi să trăim după toate exigenţele pe care acest viitor ni le propune”, a declarat Constantin Necula, pentru AGERPRES.

4. FC Hermannstadt face memoriu – ’’Sibiul nu merită să fie bătaia de joc a arbitrilor’’

Oficialii clubului sibian de liga 1 vor face memoriu împotriva arbitrului central al partidei de la Craiova. Centralul Iulian Călin a dat un penalty oltenilor pentru un fault inexistent, la scorul de 1-0 pentru FC Hermannstadt.

Află detaliile care au trezit nemulțumirea echipei sibienie AICI

5. VIDEO: Accident pe Semaforului. Femeie lovită pe trecerea de pietoni

O femeie de 60 de ani a fost accidentată în această după amiază pe strada Semaforului din Sibiu. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 17.00. Potrivit martorilor prezenți la locul accidentului, femeia fost surprinsă pe trecerea de pietoni de un șofer neatent.

Imagini AICI

6. Sibiul și comunitățile din împrejurimi au sărbătorit împreună Centenarul Marii Uniri

Primăria Municipiului Sibiu în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu Sibiu și firma Continental Automotive Systems au organizat sâmbătă, 6 octombrie, în Piața Mare din Sibiu, un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri. Manifestarea a reconstituit primirea cu fast a generalului francez Henri Mathias Berthelot în Sibiu de către Iuliu Maniu, președintele Consiliului Dirigent, de către autoritățile locale ale vremii, de armata română, dar și de comunitățile din localitățile învecinate Sibiului.

7. Campanie de colectare a deșeurilor periculoase organizată de Soma SRL

În a doua jumătate a lunii octombrie, operatorul de salubritate SC Soma SRL, va organiza o nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase, categorie în care intră de la baterii și medicamente expirate, la agenți de spălare sau cleiuri și adezivi.

Campania de colectare a deșeurilor periculoase se adresează utilizatorilor casnici, pentru care reprezentanții SC Soma SRL vor ridica aceste categorii de deșeuri în mod gratuit. De luni, 15 octombrie, și până vineri, 19 octombrie, campania va viza doar locuitorii municipiului Sibiu, unde vor fi amenajate zece puncte publice de colectare a deșeurilor periculoase. Colectarea se face din puncte publice supravegheate, unde cetățenii sunt așteptați să își ducă deșeurile care se încadrează în categoria celor periculoase.

Vezi AICI unde vor fi puntele de colectare

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Pacat Dle NECULA,ati pierdut ocazia sa taceti.Ati dovedit ca sunteti orbit de propria personalitate de prea multe pupaturi de mana si ati alunecat iremediabil pe panta autoestimarii. Totusi mai aveti timp sa reveniti prin a invata sa pierdeti cu demnitate .