Spectacolele „Romeo şi Julieta de Aramburo/ Romeo y Julieta de Aramburo” al companiei Kiknteatr din Bolivia şi „CUBiX” al Théâtre Sans Toit din Franţa vor fi prezentate la cea de-a patra ediţie a Festivalului Tânăr de la Sibiu, ce va avea loc în perioada 2 – 11 noiembrie, la Teatrul Gong.
„Romeo şi Julieta de Aramburo” va fi punctul central al zilei de 7 noiembrie. În cadrul festivalului de la Sibiu vor avea loc două reprezentaţii – de la ora 19.00 şi de la ora 21.00.
Adaptarea piesei lui William Shakespeare este o creaţie a lui Diego Aramburo, care semnează textul, regia şi punerea în scenă.
Spre deosebire de versiunea originală, „Romeo şi Julieta de Aramburo” nu este o operă ficţională, ci o piesă care surprinde intimităţile unui conflict între tineri îndrăgostiţi din perspectiva modernă a relativismului şi a nihilismului. Acţiunea spectacolului destinat adolescenţilor cu vârste de peste 14 ani este plasată într-un oraş bolivian.
Condus de Diego Aramburo, Kiknteatr este un colectiv artistic ce dezvoltă o propunere scenică modernă, dramaturgie proprie, limbaj şi abordări transdisciplinare care îi permit să pună în scenă opere şi subiecte poetice în acord cu actualitatea legată de rădăcinile profunde şi specifice culturii boliviene.
Spectacolele companiei sunt unele dintre cele mai importante din ţară, iar Kiknteatr este colectivul artistic bolivian care a participat la cele mai multe evenimente internaţionale de gen.
Diego Aramburo este performer, regizor de teatru şi film, şi scenograf bolivian. Încă de la începutul carierei sale, din 1989, a fost remarcat în lumea artistică, obţinând numeroase burse şi rezidenţe de specialitate, şi a ajuns să studieze în Brazilia, Spania, Polonia şi Franţa. În 1997, a înfiinţat compania de teatru independent Kinkteatr, alături de care a câştigat pentru prima oară, în 1998, Premiul Naţional de Teatru „Peter Travesí”, pentru spectacolul „Trei faze ale lunii/ Tres Fases de la Luna”. Treptat, în presa locală şi naţională, Diego Aramburo a fost privit ca fiind unul dintre cei mai importanţi tineri regizori ai Boliviei.
Printre distincţiile importante pe care le-a primit se numără Marele Premiu pentru „cel mai bun spectacol străin”, obţinut în 2014 în Argentina, pentru spectacolul „Hamlet de Los Andes”, Premiul pentru Carieră, obţinut la Festivalul Naţional de Teatru „Bertolt Brecht” în 2013, şi Premiul Criticii, obţinut în Canada în anul 2012 pentru spectacolul „Medea lui Euripide/ Medea de Euripides”.
Din Franţa va ajunge la Sibiu spectacolul „CUBiX”, care va fi prezentat pe 3 noiembrie, de la ora 18.00. Spectacolul, potrivit pentru copii cu vârste de peste 6 ani, durează 45 de minute.
Sub forma unor poezii vizuale pentru copii şi jocuri de mâini, conceptul şi punerea în scenă sunt semnate de Mathieu Enderlin.
Totul porneşte de la un set de cuburi, care, prin intermediul „CUBiX”, pune sub semnul întrebării şi deconstruieşte relaţia noastră cu imaginea. Mathieu Enderlin explorează potenţialul dramatic al marionetelor.
Biletele pentru ediţia din acest an a Festivalului Tânăr de la Sibiu pot fi achiziţionate atât de la agenţia de bilete a Teatrului Gong, cât şi online, de pe platformele entertix.ro şi myticket.ro.
Preţul unui bilet variază între 9 şi 14 lei, în funcţie de spectacol şi locul în sală. Pentru biletele achiziţionate online nu este perceput comision.