Bărbatul care la mijlocul lunii august și-a ucis soția într-un apartament de pe strada Bârsei, a cerut judecătorilor să îl elibereze din arestul preventiv.
Hațegan Ioan a cerut la începutul acestei luni să fie înlocuită măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Magistrații au respins însă solicitarea acestuia. ” În baza art. 242 C.p.p., respinge cererea formulată de inculpatul H. I. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. În temeiul art. 348 al. 2 C.p.p. rap. la art. 207 al. 4, 6 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului H. I., …, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 188 al. 1 C.p.. Conform art. 207 al. 4 C.p.p., menţine măsura arestării preventive a inculpatului”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului Sibiu.
Reamintim că Hațegan Ioan și soția sa, Hațegan Ana, au început să se certe. Din apartament s-au auzit după ceva timp țipete și strigăte ale bietei femei. Bărbatul care este cunoscut ca fiind agresiv și cu vecinii, a început să o lovească pe aceasta. A dat în ea cu pumnii și cu picioarele până nu a mai mișcat. Vedeți AICI foto și detalii mai multe despre această crimă.