foto - ambulanță răsturnată pe dn1. șoferul era mort de beat

Pare incredibil însă este cât se poate de adevărat. O ambulanță s-a răsturnat și două persoane au fost rănite. Totul s-a petrecut din cauza unui șofer care era băut bine la volan.

Două persoane au fost rănite marţi seara după ce ambulanţa în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ pe DN1 între localităţile Şercaia şi Mândra, şoferul având o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool în aerul expirat, informează purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Gabriela Dinu, citat de Digi24. ”Şoferul unei ambulanţe a pierdut controlul volanului, s-a lovit de un parapet metalic, după care a intrat în şanţul din partea dreaptă a drumului. În urma impactului, asistenta şi pacientul din ambulanţă au suferit vătămări corporale, fiind transportaţi la spital de o altă ambulanţă, sosită la faţa locului. Pacientul aflat în ambulanţă a fost preluat din satul Vad şi se afla în drum spre Spitalul din Făgăraş. La testarea conducătorului ambulanţei din punctul de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,97 mg/l. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, potrivit sursei citate, scrie Agerpres.
Şoferul a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru recoltarea de probe biologice în vedere stabilirii alcoolemiei, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
În urma accidentului, la asistenta aflată în ambulanţă există suspiciune fractură claviculă stânga iar pacientul, un bărbat de 43 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral. Ambele persoane erau conştiente, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.

foto - ambulanță răsturnată pe dn1. șoferul era mort de beat

Ultima oră

Comentariul meu

Publică