anchetă după moartea lui balaci - sunt mai multe suspiciuni

O echipă de la Ministerul Sănătății va pleca la Craiova pentru a ancheta felul în care Ambulanța a reacționat în cazul lui Ilie Balaci.

”Ne-am autosesizat în urma suspiciunilor pe care familia le-a ridicat pentru că Ilie Balaci este un erou naţional, prin urmare era datoria noastă să facem acest lucru. Am constituit o echipă de control care se va deplasa la Craiova pentru a verifica exact ce s-a întâmplat în cazul lui Ilie Balaci. Se va verifica modul în care s-au respectat procedurile de preluare a pacientului, de la dispecerat la declararea decesului”, a declarat, luni, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Aceasta a explicat că, printre altele, suspiciunile familiei se referă la modul în care a fost preluat pacientul şi la modul în care i s-a prescris o anumită medicaţie.

anchetă după moartea lui balaci - sunt mai multe suspiciuni

”Există suspiciunea că nu ar fi medicaţia corectă, apoi vom vedea ce vor spune legiştii. În maxim două zile vom vedea dacă procedurile şi protocoalele în ceea ce priveşte intervenţia la pacient au fost respectate”, a mai spus Pintea.

Potrivit acesteia, s-a constituit deja echipa şi va pleca într-o oră la Craiova, la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Fostul internaţional Ilie Balaci a decedat, duminică, la Craiova, la vârsta de 62 de ani.
ISU Dolj a precizat, duminică, într-un comunicat că decesul fostului fotbalist Ilie Balaci a fost constatat după ce medicii au executat mai multe zeci de minute manevre de resuscitare.

Născut la 13 septembrie 1956, Balaci şi-a petrecut cea mai mare carieră de fotbalist la Universitatea Craiova (1973-1984). El a mai evoluat la FC Olt şi la Dinamo. Ilie Balaci a îmbrăcat de 65 de ori tricoul echipei naţionale, pentru care a marcat opt goluri.
Ca antrenor, Balaci a pregătit mai multe echipe din Zona Golfului şi din nordul Africii, cu care a obţinut numeroase performanţe.

Sursa www.news.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică