Cele două weekenduri cuprinse în ediția a patra a Festivalului Tânăr de la Sibiu, care va avea loc între 2 și 11 noiembrie, la Teatrul Gong, vor aduce evenimente speciale – spectacole de teatru din Franța și Italia și ateliere de gătit pentru copii și părinți.
Finalul de săptămână 3 – 4 noiembrie este weekendul francez, în care vor fi prezentate patru spectacole venite la Sibiu din Hexagon: „Mingea roșie/ La Balle Rouge”, „Cubix”, „Vânt din pupă/ Vent Debout” și „Zdrențe/ Frusques”. Prețul unui bilet pentru fiecare dintre cele patru spectacole este de 9 lei.
În plus, Teatrul Gong va fi luminat timp de trei seri în culorile steagului Franței, iar întreg evenimentul, susținut de Teatroskop – Institutul Francez, marchează sezonul cultural România – Franța.
Spectacolul vizual de operă „Mingea roșie” al companiei La Balle Rouge va fi prezentat celor cu vârste de peste 4 ani, pe 3 noiembrie, de la ora 11.00. O serie de forme geometrice din spumă prind viață și devin personaje reale. ,,Mingea Roşie” recreează diferite stadii ale unei relații de iubire, de la întâlnirea îndrăgostiților până la nașterea copilului.
„CUBiX”, spectacol al companiei Théâtre Sans Toit, de Mathieu Enderlin, este recomandat spectatorilor cu vârste de peste 6 ani – poezii vizuale și jocuri de mâini – și va fi prezentat pe 3 noiembrie, de la ora 18.00.
Compania Des Fourmis dans la lanterne prezintă, pe 4 noiembrie, de la ora 11.00, „Vânt din pupă”, de Fabien Debrabandere, care spune povestea unei fetițe a cărei viață se întoarce cu susul în jos când descoperă o lume foarte diferită de a ei – plină de tot felul de cuvinte, sunete, scrieri și desene. Ea cunoaște doar lumea tăcerii, iar astfel, o avalanșă de trăiri înfricoșătoare, dar intrigante o învăluie. Spectacolul este recomandat celor cu vârste de peste 5 ani.
Act2 Catherine Dreyfus prezintă, pe 4 noiembrie, de la ora 18.00, spectacolul coregrafic „Zdrențe”, recomandat copiilor cu vârste de peste 4 ani. Patru personaje se trezesc în țara hainelor nimănui, iar, rând pe rând, personalitățile lor se impun și totul devine posibil.
Weekendul 9 – 11 noiembrie este dedicat gastronomiei, cu ateliere de gătit și prezentarea spectacolelor „Să gătim cu picioarele/ Cooking with your feet” (Italia) și „Eat Me” (România).
Atelierele de gătit Mini Zucchini încep la Institutul National de Gastronomie pe 9 noiembrie, de la ora 17.00, și sunt dedicate copiilor cu vârste de peste 4 ani. Se va discuta despre ce mâncare le place cel mai mult, despre ce știu copiii despre ea, de unde provin ingredientele și cum ajută ele la dezvoltarea sănătoasă. Se va găti individual și pe echipe timp de o oră și jumătate. Alte ateliere vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie, de la orele 10.00 și 12.00, în același spațiu.
„Să gătim cu picioarele” al companiei Teatro dei Piedi, de Laura Kibel și Verónica González, va fi prezentat pe 10 noiembrie, de la orele 11.00 și 18.00, celor cu vârste de peste 5 ani. Spectacolul vorbește despre arta de a mânca bine, revelată de scriitorul Pellegrino Artusi la finalul secolului 19 în celebrul său manual. Acțiunea este plasată în Italia dintre două secole, între romantism și epoca modernă, iar pe fundal se aud arii de Rossini, Verdi și Puccini.
Spectacolul „Eat Me”, de Alexandra Felseghi, va fi prezentat de compania Create.Act.Enjoy pe 10 noiembrie, de la ora 20.00, și este dedicat adolescenților. El vorbeşte despre plăcerea vinovată a chipsurilor ascunse în spatele canapelei și despre importanţa unui abdomen „cu pătrăţele” în raport cu fericirea şi acceptarea personală.
Biletele pentru ediţia din acest an a Festivalului Tânăr de la Sibiu pot fi achiziţionate atât de la agenţia de bilete a Teatrului Gong, cât şi online, de pe platformele entertix.ro şi myticket.ro.
Preţul unui bilet variază între 9 şi 14 lei, în funcţie de spectacol şi de locul ocupat în sală. Pentru biletele cumpărate online NU este perceput comision.