cum alegi cauciucurile de iarnă când ai mega ofertă la iony în sibiu

Până acum vremea a fost una de primăvară, dar meteorologii anunță că va veni frigul. Și o dată cu el primii fulgi de zăpadă. Așa că dacă până acum mașinile au circulat numai bine cu anvelopele de vară, acum ar trebui să vă gândiți să le schimbați cu cele de iarnă. Profitați de oferta Iony: patru anvelope la preț de trei, plus montajul gratuit cu programare la unul din cele două service-uri Iony din Sibiu.

Când spune legea că avem nevoie de anvelope de iarnă
Mulți dintre șoferi știu că este obligatoriu ca mașinile să fie echipate cu anvelope de iarnă din data de 1 noiembrie. Alții știu că 15 noiembrie este termenul limită. Ei bine, legea nu spune nici așa, nici așa. Potrivit legislaţiei în vigoare, respectiv art. 102 alin. (1) pct. 28 din OUG nr. 195/2002 republicată, privind circulaţia pe drumurile publice modificată şi completată de O.G. nr. 5/2011, proprietarii de autovehicule au obligaţia legală, atunci când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei de a îşi echipa autovehiculele cu anvelope de iarnă. Adică legislația în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu polei, gheaţă sau zăpadă.
Șoferii care nu respectă această prevedere vor fi sancționați cu amendă între 9 și 20 de puncte și li se va reține certificatul de înmatriculare al mașinii.

cum alegi cauciucurile de iarnă când ai mega ofertă la iony în sibiu

cum alegi cauciucurile de iarnă când ai mega ofertă la iony în sibiu

Oferta Iony te scapă de probleme

Oferta de anvelope de la Iony vine ca o mănușă acum că meteorologii anunță vreme rea.”Avem o ofertă care presupune achiziționarea a patru anvelope la prețul de 3. Montajul este și el gratuit în cele două service-uri ale noastre – cel de pe strada Cârlova și cel de pe Henri Coandă. Oferta este valabilă doar pentru anvelopele de iarnă de pe stoc”, spune Doru Baciu, șef service Iony Henri Coandă.
Cei care aleg oferta de la Iony vor plăti însă echilibratul roților, care este 8 lei pentru o jantă de tablă și 15 lei pentru una de aluminiu.

Cum se aleg anvelopele potrivite
Alegerea anvelopelor potrivite pentru mașina pe care o conduceți nu se face la întâmplare. Și pentru această decizie cei de la Iony vă stau la dispoziție. ”Anvelopele trebuie alese în funcție de starea drumului, de numărul de kilometri făcuți într-o iarnă, dar și de buget. Anvelopele sunt clasificate în categorii, A fiind cea mai bună, iar calitatea scade apoi. Orice categorie alege șoferul este mult mai bună decât anvelopele reșapate. Nu recomandăm astfel de anvelope pentru că sunt de o calitate inferioară și nu te poți baza pe ele, te pot lăsa în drum oricând”, spune Doru Baciu.
Așa că cel mai sigur este să profitați de oferta Iony, veți plăti doar trei anvelope de iarnă, dar veți primi patru.

cum alegi cauciucurile de iarnă când ai mega ofertă la iony în sibiu

Programare ca să nu stai la coadă
Până acum service-urile nu au fost aglomerate, dar cum va da frigul, poleiul și zăpada, șoferi vor vrea să schimbe anvelopele. Așa că dacă tot mergeți la Iony pentru a beneficia de oferta de 4 anvelope la preț de 3, faceți și o programare pentru schimbul acestora. ”Cel mai bine este să se vină în service cu programare. De acum se va aglomera, dar noi facem programările din jumătate în jumătate de oră, tocmai pentru ca șoferii să nu aștepte la rând”, spune Doru Baciu.

Șoferi, concluzia este că oferta Iony de patru anvelope de iarnă la preț de trei este de neratat și de profitat de ea cât mai repede, ca să nu vă prindă iarna nepregătiți.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică