Primarul General al Capitalei va fi schimbată de la conducerea PSD București și PSD Ilfov. Decizia va fi luată luni în ședința CEx a social democraților.
A fost o ședință importantă la PSD, duminică seară, în pregătirea celei de mâine. Social-democrații par să îi retragă sprijinul politic Gabrielei Firea, primarul general al Capitalei, potrivit informațiilor Digi24. În ședința de luni se va supune la vot acest lucru.
După aproape patru ore de discuţii, întâlnirea liderilor PSD, din această seară, s-a încheiat! Liviu Dragnea a vrut să se asigure că are sprijinul partidului pentru şedinţa de mâine, când se aşteaptă schimbarea unor miniştri şi preşedinţi de filiale incomozi, printre care şi Gabriela Firea.
În ședința de luni vor fi tranşate două subiecte importante: remanierea guvernamentală, dar şi aplanarea unor tensiuni în interiorul partidului.
Revenind la remanierea guvernamentală, va fi anunţată de premierul României, Viorica Dăncilă. Ea va spune care sunt miniştrii care pleacă şi ne aşteptăm ca unul dintre cei care vor rămâne fără portofolii în Guvern să fie chiar Paul Stănescu, ministrul al Dezvoltării, vice-premier în Guvernul României şi iniţiator al scrisorii prin care lui Liviu Dragnea i s-a cerut să plece din PSD.
I s-au găsit şi înlocuitori acestuia, din informaţiile Digi24. Posibil, Lia Olguţa Vasilescu să preia ministerul Dezvoltării, iar Nicolae Bădălău portofoliul de vice-premier.
Tudorel Toader – rămâne să vedem dacă acesta îşi va păstra portofoliul, dacă Liviu Dragnea va ţine cont de nemulţumirile acumulate în PSD vis-a-vis de acesta. Dacă va scăpa şi de această remaniere guvernamentală, potrivit informaţiilor din acest moment, ne putem aştepta ca acesta să demareze o serie de acţiuni prin care să depuncteze sau să vină cu contra-argumente la toate criticile aduse de oficialii europeni la legile justiţiei.
Cu privire la tensiunile din PSD, cel mai probabil Gabriela Firea va pierde funcţia de preşedinte interimar al filialei PSD Bucureşti, dar şi de preşedinte al PSD Ilfov. Gabriela Firea pierde Primăria Capitalei doar dacă-şi dă demisia.