începe ediţia aniversară cu numărul 20 a festivalului național de folclor „ioan macrea”

Trei zile de cântec și joc popular de pe întreg cuprinsul României ne propune Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea”, în perioada 27-29 noiembrie. Toate biletele puse în vânzare la Sala „Transilvania” Sibiu au fost epuizate.

Manifestarea este organizată de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Peste 400 de artiști își dau întâlnire într-o ediție de gală a Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea” în 27 – 29 noiembrie 2018, căci anul acesta manifestarea marchează o dublă aniversare: cea de-a XX-a ediție a festivalului și Centenarul României Mari. Astfel harta folclorică a țării va fi recreată de interpreți de prim rang ai muzicii populare românești, alături de ansamblurile: „Banatul”, „Doina Gorjului”, „Mureșul”, „Veteranii Junii Sibiului”, „Ceata Junilor”, Școala de Dans „Ioan Macrea” și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”. Invitaţi speciali de peste hotare se alătură pleiadei de artişti: Orchestra „Lăutarii” din Chișinău şi Ansamblul Național „Kolo” al Republicii Serbia şi întregesc tabloul cultural al ținuturilor locuite de români, prin cântece și dansuri populare specifice Basarabiei și Banatului Sârbesc.
Organizatorii au conceput un program special, ce va include demonstraţii de virtuozitate artistică, dar şi momente de mare încărcătură sufletească: recitalul artistului Grigore Leşe, aniversarea maestrului Nicolae Botgros, recitalul Şcolii de dans „Ioan Macrea”. Pentru membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” cea mai mare încercare o va constitui, cu siguranță, evocarea prin cântec a colegului şi artistului Daniel Rosalim, plecat la ceruri în urmă cu 6 săptămâni.
„La ceas aniversar, privesc în urmă cu emoţie şi cu mulţumirea lucrului bine făcut. Am pornit de la un spectacol In Memoriam Ioan Macrea, un spectacol susţinut de ansamblurile folclorice coordonate de către tatăl meu şi de vedete ale muzicii populare româneşti, artişti care au fost prieteni cu tatăl meu. De la an la an spectacolul a crescut, devenind cel mai aşteptat eveniment folcloric din Sibiu; astfel, la a 10- a ediţie l-am transformat în festival dedicat ansamblurilor profesioniste, iar acum, la ediţia cu numărul 20, ne deschidem braţele către cele mai tinere vlăstare din marea familie a Junilor Sibiului: Şcoala de dans „Ioan Macrea”, care va susţine pentru întâia oară un recital pe scena festivalului, pentru a asigura transferul de valori de la o generaţie la alta” mărturiseşte Silvia Macrea, directorul festivalului. Toate biletele puse în vânzare la Sala „Transilvania” Sibiu au fost epuizate.

începe ediţia aniversară cu numărul 20 a festivalului național de folclor „ioan macrea”

Festivalul se transmite în direct la TVR 3, după cum urmează:
27 noiembrie 2018, ora 18.00
– Spectacol aniversar: Maestrul Nicolae Botgros – 40 de ani în fruntea Orchestrei „Lăutarii” din Chișinău
– Ion Paladi, Lidia Bejenaru, Lilia Roşca, Tatiana Jacot
– Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”
– Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” din Sibiu
– Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Ilie Medrea, Alina Pinca, Nicu Mâță, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Ovidiu Homorodean, Bogdan Toma, Andreea Haisan, Gabriel Dumitru, Narcisa Băleanu, Paul Ananie, Oana Bozga- Pintea, Roxana Reche şi Alexandru Pal
– Alexandru Pugna, Nicoleta Voica, Petrică Mîțu Stoian, Niculina Stoican, Izabela Tomița și Gabriel Popescu, Olguța Berbec și Remus Novac, Stana Stepanescu și Bojidar Ciobotin, Viorica Macovei, Cornelia și Lupu Rednic, Ionuț Fulea

28 noiembrie 2018, ora 18.00
– Școala de Dans „Ioan Macrea” din Sibiu
– Ansamblul Profesionist „Banatul” din Timișoara
– Georgiana Vița și Andrei Muntean, Ramona și Petrică Vița
– Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu Jiu
– Ansamblul Artistic Profesionist „Mureșul” din Târgu Mureș
– Maria Sântean Faghiura, Dorina Grad, Dorina Oprea, Leontina Pop

29 noiembrie 2018, ora 18.00
– Ansamblul Național „Kolo” al Republicii Serbia
– Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”
– Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” din Sibiu
– Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului”
– Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Nelu Albu, Adina Hada, Aurelian Suciu, Camelia Cosma Stoiță, Răzvan Năstăsescu, Daria Gâdea, Oana Tomoiagă, Adina Roşca, Cătălin Doinaş, Mirela Mănescu, Ionela Moruțan, Maria Butilă, Marcel Părău, Adrian Neamțu
– Invitat special: Grigore Leşe

Coproducător al manifestării este Televiziunea Română, iar Cercul Militar Sibiu este partener. Evenimentele sunt finanţate de Consiliul Judeţean Sibiu. „Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu” www.sibiu.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică