dăncilă îl amenință public pe iohannis - ’’mergem la curtea constituțională’’
FOTO arhivă

Primul ministru a anunțat marți seară la postul România Tv, că îi mai dă răgaz câteva zile, Klaus Iohannis, după care va sesiza Curtea Constituțională, în cazul în care președintele va întârzia cu numirea miniștrilor Dezvoltării Regionale și Transporturilor.

„După cele discutate cu preşedintele partidului, cu preşedintele ALDE, mai aşteptăm câteva zile. Domnul preşedinte a spus că după 1 decembrie va veni cu nominalizarea sau va veni cu o explicaţie de ce se întârzie, iar dacă nu, trebuie să mergem la Curtea Constituţională, pentru a găsi acolo un rezultat la cele pe care le avem acum în fața noastră. În cazul în care respinge această numire, vom hotărî în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CEx al PSD – n.r.). Singura noastră soluţie dacă nu se va veni cu nominalizarea sau cu o explicaţie din partea domnului preşedintelui este să mergem la Curtea Constituţională. Cred că este un caz unic în istoria Uniunii Europene. Acum, când se preia preşedinţia, când în faţa României se află acest proiect de ţară, avem o situaţie atât de dificilă, în care preşedintele efectiv nu este interesat de modul în care preluăm Preşedinţia Consiliului UE. Ne aflăm într-un impas în acest moment”, a afirmat Viorica Dăncilă, într-o intervenţie telefonică, marți seară, la postul România TV.
Aceasta a adăugat că este o vulnerabilitate faptul că Guvernul se află în vizita la Bruxelles, însă la este reprezentat de un ministru demisionar Lucian Șova la Ministerul Transporturilor, iar la Ministerul Dezvoltării nu este reprezentat de nimeni.
„Din partea României, la Transporturi participă ministrul Lucian Șova, din partea Ministerului Dezvoltării Regionale nu participă nimeni, ceea ce consider că este o vulnerabilitate. Consider că este o vulnerabilitate dacă preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, nu va nominaliza noii miniştri. Este o situaţie neplăcută nu pentru Guvernul României, o situaţie neplăcută pentru România, pentru că deja se preiau dosarele în lucru, pentru că se participă la întâlnirile de pregătire de către Secretariatul General şi noi va trebui să facem această trecere de la un ministru la altul mult mai târziu decât este necesar”, a completat Dăncilă.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunțat, marţi seară, la Bruxelles, că a finalizat draftul de sesizare a Curţii Constituţionale a României în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională, după refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de numire a miniștrilor din Cabinetul Dăncilă.
Președintele Klaus Iohannis încă nu semnat decretele pentru revocarea din funcție a ministrului Transporturilor, Lucian Șova, și a ministrului Dezvoltării, Paul Stănescu, după ce cei doi au demisionat din Guvern. Șeful statului nu a luat nicio decizie nici în privința numirii Liei Olguța Vasilescu la Dezvoltare și a lui Mircea Drăghici la Transporturi. Iohannis spunea că va anunța decizia sa privind remanierea guvernamentală după sărbătorile Centenarului şi data de 1 Decembrie.

dăncilă îl amenință public pe iohannis - ’’mergem la curtea constituțională’’

Ultima oră

Comentariul meu

Publică