În noaptea de Revelion se anunță temperaturi normale pentru această perioadă. Precipitațiile însă vor lipsi, doar cei care vor petrece la munte vor avea parte de zăpadă. În același timp trebuie să fie atenți pentru că acolo există risc de avalanșă.
În țară, în preajma Anului Nou, temperaturile maxime pot depăși în unele zone ale țării 9-10 grade, iar minimele vor coborî sub zero grade, anunță meteorologii. În Capitală, vremea se va menține frumoasă, cu valori ridicate pe timpul zilei.
„În ultimele zile ale anului vremea va fi caracterizată în general de valori peste mediile multianuale, o vreme caldă cu minime care doar local vor coborî sub pragul de îngheț, vor fi valori de -4, -5 grade, cu precipitații în majoritatea zonelor țării însă precipitații slabe. În general precipitații mixte, în Nord și Centru mai apar și lapovițe și ninsori, în rest predomină ploile dar acestea au caracter local și temporar cum se va întâmpla și în zona Capitalei unde așteptăm în continuare temperaturi peste mediile perioadei, valori care nu vor coborî sub 0 grade noaptea și la amiază 5-6-7 chiar 8 grade în următoarele zile. În următoarele zile vor mai fi temperaturi ridicate în special în partea de sud, cu deosebire în Oltenia, din nou valorile termice pot trece de 10 grade”, a declarat pentru MEDIAFAX, Teodora Cumpănașu, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.
Potrivit sursei citate, cei care aleg stațiunile pentru a-și petrece minivacanța de Revelion se vor bucura de un strat nou de zăpadă, vântul se va resimți în special în zonele înalte, acolo unde există și pericolul de avalanșe.
„În continuare în zonele montane, în special la altitudine mai mare vor predomina ninsorile, din păcate acolo și vântul se menține destul de tare și vor fi intervale în care din nou pe creste unde vitezele pot depăși 80-100km/h. Pentru zona montană înaltă se mențin alertele în privința riscului de producere al avalanșelor, astfel încât și pentru următorul interval atenție mare celor care se încumetă mai sus de 1600-1700 de metri altitudine să meargă. Pentru stațiuni în schimb, o vreme plăcută, stratul de zăpadă se menține chiar dacă vorbim despre temperaturi peste cele normale, chiar și în zona de munte, stratul este consistent, intervale de timp cu ninsori astfel încât la munte nu există riscul de a petrece revelionul fără zăpadă”, a mai declarat reprezentantul ANM.
În noaptea dintre ani, meteorologii anunță o scădere ușoară a temperaturilor, însă vântul va sufla slab, precipitațiile vor fi slabe cantitativ și izolate.
„O scădere de temperatură o așteptăm pentru noaptea dintre ani, dar valori ce vor tinde să devină normale pentru data din calendar astfel încât spre dimineață temperatura să scadă până spre -10 grade în zonele de munte, în partea de Est a Transilvaniei, -6, -9 grade în nordul Moldovei și local în vestul și nord-vestul țării iar pentru regiunile sudice înclusiv în Capitală -3, -2 grade cea mai scăzută temperatură, dar se va înregistra către dimineața zilei de 1 ianuarie. Partea bună este că, deși pe parcursul zilei de 31 vor fi precipitații destul de multe și în majoritatea zonelor țării, nu vorbim de precipitații însemnate cantitativ, se vor semnala foarte slabe, în noaptea dintre ani posibilitatea de a se semnala precipitații izolate se menține doar în extremitatea de sud-est și în partea de nord-vest a teritoriului dar asta cu siguranță nu va strica buna dispoziție nici măcar a celor care aleg să-și petreacă revelionul în aer liber în orașe. Nici temperaturile nu sunt foarte scăzute iar vântul rămâne moderat cu doar ușoare intensificări în partea de sud-est a țării și izolat pe crestele montane în restul țării vântul nu va pune probleme”, a mai declarat Teodora Cumpănașu, meteorolog în cadrul ANM.