Anul ce se află aproape de final a fost unul bun pentru tehnologie. Telefoane din ce în ce mai deștepte au apărut pe piață, iar gadgeturile care folosesc inteligența artificială pentru ne ușurează acum viața. În 2018, smartphone-urile au ajuns să concureze cu aparatele foto profesionale, iar brățările și ceasurile inteligente înlocuiesc antrenorii personali.
Potrivit digi24.ro, marile companii s-au întrecut în inovaţii spectaculoase şi lansări grandioase. Samsung şi-a păstrat şi de această dată poziţia de lider în piaţa globală de telefoane mobile. Sud coreenii ne-au impresionat încă de la începutul anului cu Galaxy S9 şi S9+. Acestea au venit cu o cameră foto, de 12 megapixeli, complet reimaginată, cu focalizare foarte rapidă, o lentilă perfectă un ecran aproape perfect,super AMOLED şi un 3D touch pentru zona butonului HOME, integrat în ecran. Samsung ne-a surprins, însă, şi mai tare odată cu apariţia noului Note 9, un phablet cu un ecran impresionant de 6.4 inch, care a venit la pachet cu un S Pen, rezistent şi el la apă şi praf, adică certificat IP68, ca şi restul telefonului.
Nici Apple nu s-a lăsat mai prejos în 2018. Au fost lansate trei noi modele – Iphone XS, Iphone XS Max și Iphone XR. Vedeta evenimentului a fost, însă, noul Apple Watch 4, probabil cel mai inteligent ceas de până acum. A fost integrat și cu un nou senzor de monitorizare a pulsului și îți poate face chiar și o electrocardiogramă.
În 2019, Samsung pregătește și noul telefon cu ecran flexibil. Rămâne de văzut acum şi cu ce va veni nou modelul S10. Ce ştim până acum este că va avea o cameră triplă, un nou procesor şi un ecran de tip Infinity-O, care are un decupaj foarte mic în stânga ecranului doar pentru a face loc camerei frontale.