Baschetbaliștii sibieni joacă sâmbătă, de la ora 18:00, ultimul meci din acest an, în compania echipei campioane. Partida programată să se desfășoare în Sala Transilvania îi va reuni pe parchet, pe toți tinerii jucători ai clubului CSU într-o festivitate în cadrul căreia aceștia vor fi premiți pentru rezultatele din acest an.
Invitați de onoare vor fi elevii Colegiului Național Gheorghe Lazăr, cei care fac performanță în robotică și sunt finaliști ai uneia dintre cele mai prestigioase competiții de gen, organizate de MIT si NASA.
După un an extrem de încărcat, BC CSU Sibiu va încerca să încheie 2018 cu o victorie, în meciul de sâmbătă, de pe teren propriu. Partida va începe la ora 18:00 și va fi transmisă pe DigiSport. Înainte cu o oră de startul meciului vor fi puse în vânzare alte 100 de bilete de acces suplimentare, la casieria sălii.
”Vine Oradea, cu o echipă foarte bună și în acest sezon, cu o serie de victorii consecutive aproape la fel ca și noi. Cred că va fi un test foarte bun, dificil, dar foarte bun, să vedem dacă avem forța de a obține o medalie în acest sezon. Va trebui să fim extrem de agresivi, ca în toate meciurile, cel puțin pe teren propriu, va trebui să marcăm foarte bine de la distanță pentru că sunt obișnuiți să ne dea multe sanse de a marca de la disanță și va trebui să jucăm în viteză foarte mare. Știm lucrurile acestea, sper că jucătorii vor fi într-o formă sportivă suficient bună pentru a e pune în aplicare și să facem un joc foarte bun”, a spus Dan Fleșeriu.
Într-una dintre pauzele meciului vom avea ocazia să îi felicităm cu toții, dar și să îi aplaudăm pe elevii Colegiului Național Gheorghe Lazăr, invitați speciali ai Clubului nostru, la această partidă. Sunt 9 tineri, de 16 ani, îndrumați de profesorul Dorin Bunău, care vor duce prestigiul orașului și țării noastre, peste ocean. BC CSU Sibiu a derulat în ultima săptămână o campanie menită să-i sprijine pe aceștia în vederea strângerii sumei de 22 de mii de euro pentru a putea fi prezenți în SUA, în luna ianuarie, la finala uneia dintre cele mai prestigioase competiții de robotică din lume. Visul lor este aproape de a fi împlinit, după ce banii necesari participării acestora a fost strânsă și cu sprijinul companiilor partenere ale echipei noastre: Compa, Zacaria, Magnolia Residence, IFM, Marquardt, KUKA, dar și Primăriei Sibiu. De asemenea, zeci de suporteri au licitat pentru unul dintre cele 10 tricouri cu semnăturile jucătorilor noștri și împreună a reușit să strângem 2600 de lei, bani care vor merge spre acești elevi.
Tot la meciul cu CSM CSU Oradea vom avea ocazia să îi aplaudăm pe cei care reprezintă viitorul BC CSU Sibiu- 70 de tineri baschetbaliști care își fac junioratul în cadrul clubului nostru, dar și sportivii echipei de 3 la 3 și voluntarii care sprijină acțiunile Clubului nostru pentru al doilea sezon consecutiv. De asemenea, BC CSU Sibiu, cu sprijinul partenerilor de la Aria, Decathlon și Auchan, îi va premia pe aceștia, pentru eforturile depuse de-a lungul întregului an.