Marile festivaluri de film din 2018 au promovat femeile și cauzele lor. Mișcarea #metoo a fost cea mai cunoscută în acest sens, iar premiile oferite peliculelor arată același lucru: femeile luptă pentru ceea ce cred ele că este drept.
Iată o selecţie a peliculelor celor mai apreciate şi mai aclamate de critică, favorite în unele cazuri la marile premii (Oscaruri, Globuri de Aur) ale anului 2019, realizată de agerpres.ro
TOUCH ME NOT, de Adina Pintilie
Recompensat cu Ursul de Aur şi premiul pentru cel mai bun lungmetraj de debut la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, filmul regizoarei românce Adina Pintilie „Nu mă atinge-mă”/ „Touch me not” propune spectatorilor o abordare personală a ideilor preconcepute pe care le avem despre intimitate – considerată un aspect fundamental al existenţei umane.
La graniţa dintre ficţiune, documentar şi artă vizuală, experimentând atât la nivel de conţinut cât şi de limbaj cinematografic, pelicula a divizat încă de la început spectatorii şi s-a impus ca o alegere surpriză pentru cel mai râvnit premiu al Berlinalei, la finalul unei ediţii marcate de dezbateri despre locul femeilor în cea de-a şaptea artă.
În pelicula Adinei Pintilie, o femeie (Laura) şi doi bărbaţi (Tomas şi Christian) se află în căutarea intimităţii, iar singurătăţile lor se vor intersecta, într-o stranie încercare de contact, după cum nota un sinopsis publicat cinemagia.ro,
Pentru această peliculă filmată într-o perioadă scurtă, de 10 săptămâni, între anii 2015 şi 2017, regizoarea, cunoscută anterior pentru scurtmetrajul „Balastiera #186” şi mediumetrajele „Nu te supăra, dar…” şi „Oxigen” – a folosit o distribuţie mixtă de actori profesionişti (Tomas Lemarquis, Laura Benson) şi persoane reale.
De-a-lungul anului, filmul s-a bucurat de apreciere şi la alte festivaluri internaţionale, fiind nominalizat la gala European Film Awards (pentru trofeul European Discovery) şi la festivaluri internaţionale din Ierusalim, Rejkiavik, Sao Paolo, Mumbai, Sevilla, Bergen şi Montreal.
SHOPLIFTERS, de Hirokazu Koreeda
În „Shoplifters”, regizorul japonez Hirokazu Koreeda, unul dintre obişnuiţii Festivalului de Film de la Cannes, propune o bulversantă cronică de familie, într-o nouă explorare a temei sale preferate (relaţiile familiale), explorată anterior în filme precum „Still Walking” (2008) sau „Our Little sister” (2015).
Pelicula, dedicată dramei unei familii de marginali care supravieţuieşte graţie furturilor mărunte şi adoptă o fetiţă maltrată, a avut un sezon cinematografic marcat de numeroase succese, cum ar fi cel înregistrat la Munchen, unde a obţinut premiul pentru cel mai bun film internaţional la ediţia 2018 sau cel de la gala Boston Society of Film Critics Awards, unde a fost recompensat pentru cel mai bun film într-o limbă străină.
În 2019 „Shoplifters” va reprezintă Japonia la Oscaruri – figurând pe lista scurtă de nouă pelicule care concurează la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină”, unde se impune drept una dintre favorite – şi a primit o nominalizare la Globurile de Aur pentru cel mai bun film într-o limbă străină.
Această viziune crudă asupra sărăciei şi relaţiilor de familie din ţara asiatică propusă de Koreeda s-a bucurat de un imens succes şi în ţara natală a regizorului, Japonia, unde obţinut încasări record de la premiera sa la 8 iunie, devenind cel mai bun debut al regizorului nipon.
La începutul filmului spectatorului îi poate părea greu de înţeles cine este mama, tatăl, copilul sau sora din această familie de marginali, care trăieşte la limita sărăciei, singura certitudine reprezentând-o o bunică avidă de bani. În jurul ei gravitează un cuplu abonat la furtul din magazine, o tânără care lucrează într-un peep show şi un băiat care a abandonat şcoala. Într-o seară însă, ei se decid să primească în casă o fetiţă abandonată, iar venirea acesteia va schimba rolurile fiecăruia, făcând din băiat un frate mai mare şi trezind instinctul matern în mamă.
„Poţi să fii părinte fără a da naştere?”, se întreabă regizorul, care a mai abordat această problemă în filmul „Like Father, Like Son” – câştigător al Premiului juriului la Cannes în 2013 – parafrazându-şi unul dintre personaje şi oferind astfel leitmotivul filmului.
În loc să trateze această adopţie/răpire ca pe un fapt divers, Koreeda face din ea o cronică pe alocuri tandră, pe alocuri crudă. „Este poate un film mai social ca cele precedente, dar punctul de intrare rămâne familia”, a afirmat acest obişnuit al Croazetei. Personajele, subliniază el, „şi-au trăit deja eşecul într-o primă familie, au eşuat în cuplu şi vor să înceapă din nou, vor să reformeze o familie care funcţionează mai bine decât precedenta”.
ROMA, de Alfonso Cuarón
Desemnat cel mai bun film al anului de către mai multe asociaţii de critici de cinema – New York Film Critics Online (NYFCO) şi Los Angeles Film Critics Association (LAFCA) -, câştigător al Leului de Aur la cea de-a 75-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia, lungmetrajul „Roma”, de Alfonso Cuarón, s-a impus fără drept de apel drept unul dintre filmele importante ale anului 2018 şi totodată unul dintre marile favorite la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină şi la Globul de aur la aceeaşi categorie.
Nu în ultimul rând, „Roma” va concura la opt categorii la Critics’ Choice Awards, o altă gală de la începutul lui 2019, considerată indicatorul cu cel mai mare grad de acurateţe în ceea ce priveşte predicţiile pentru nominalizările la premiile Oscar.
Filmat în alb şi negru, această dramă de familie cu accente autobiografice, puternic aclamată de critici, spune povestea unor femei importante din copilăria regizorului – mama sa, care provenea din clasa de mijloc, şi cele două menajere ale familiei sale – într-o ţară confruntată cu vaste inegalităţi sociale şi revolte stradale violente.
Pentru jurnaliştii de la Reuters, acest film, fără nicio vedetă în distribuţie, care marchează reîntoarcea lui Cuarón în ţara natală, după 16 ani în care nu a mai filmat în Mexic, poate fi considerat la antipozi faţă de precedentul săi film, „Gravity”, o veritabilă extravaganţă spaţială cu efecte speciale impresionante, în care rolurile principale au fost interpretate de Sandra Bullock şi George Clooney.
Cu toate acestea, Cuarón, recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun regizor pentru „Gravity”, explică că şi-a dorit ca ambele filme să beneficieze de experienţa specială oferită de marele ecran, cu toate că a realizat „Roma” – care a avut premiera la Festivalul de la Veneţia – pentru serviciul de streaming Netflix.
„Ştim perfect de bine că pentru acest tip de film, un film în limba spaniolă, turnat în alb negru şi cu dialoguri în dialectul mixtec, o dramă care nu aparţine unui gen anume, este foarte dificil să găsească spaţii în care să beneficieze de o expunere amplă”, a declarat Alfonso Cuaron, referindu-se la faptul că este puţin probabil ca studiourile tradiţionale de la Hollywood să susţină şi să promoveze acest tip de lungmetraj, chiar dacă el a fost realizat de un regizor de prim rang.
Deşi nu conţine nicio scenă care să se asemene cu spectaculoasele cadre care au făcut din „Gravity” – un film ce trebuie neapărat să fie vizionat într-un cinematograf – „Roma” este un lungmetraj chinuitor de frumos, filmat cu vioiciune, într-un format digital larg de 65 de milimetri, cu cadre lungi şi planuri largi, care recreează cartiere din Ciudad de Mexico din anii ’70 şi peisaje terestre şi marine spectaculoase.
COLD WAR, de Pawel Pawlikowski
„Cold War”, o poveste de dragoste tensionată în plin Război Rece, semnată de Pawel Pawlikowski, recompensat cu premiul pentru regie la Cannes – este un alt mare favorit la câştigarea cursei pentru Oscarul dedicat celui mai bun film într-o limbă străină.
Considerat cel mai bun film străin al anului de mai multe asociaţii de critici de cinema (New York Film Critics Online şi New York Film Critics Circle Awards) şi de producători (National Board of Review), acest film inspirat de povestea părinţilor regizorului are deja un repertoriu bogat de premii ale Academiei de Film Europene (EFA) 2018, unde această ultimă producţie a cineastului recompensat cu un Oscar în 2015 pentru „Ida”, a câştigat cinci trofee, impunându-se la categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” (Pawel Pawlikowski), „cel mai bun scenariu” (Pawel Pawkikowski), „cea mai bună actriţă” (Joanna Kulig) şi „cel mai bun editor de film” (Jaroslaw Kaminski).
Turnat în alb-negru, filmul prezintă povestea pasională de iubire dintre un muzician (Viktor, interpretat de Tomasz Kot) şi o cântăreaţă (Zula, întruchipată de Joanna Kulig), cu temperamente şi origini sociale diferite, care deşi par nepotriviţi, sunt meniţi totuşi să fie împreună pe un fundal al Războiului Rece din anii 1950, în Polonia, Germania, Iugoslavia şi Franţa.
Zula, provenită dintr-o familie modestă, intră într-un ansamblu folcloric de muzică şi dans dirijat de Viktor, un muzician din intelighenţia citadină, obligat să se reconvertească la artă populară în timpul epocii comuniste. Ei se îndrăgostesc, dar foarte repede Viktor fuge în Vest pentru a deveni cântăreţ de jazz. Între Polonia şi Paris, cei doi se vor iubi şi se vor detesta, într-o poveste de dragoste dificilă din cauza situaţiei politice a ţării lor şi a diferenţelor lor de origine, dar şi de caracter sau de idei.
THE FAVOURITE, de Yorgos Lanthimos
Premiat la Festivalul de Film de la Veneţia cu Leul de Argint – Marele premiu al juriului, comedia istorică „The Favourite”, despre manevrele de culise întreprinse de două verişoare care concurează pentru favorurile unei regine din secolul al XVIII-lea, a fost selectată de American Film Institute pe lista celor mai bune 10 filme ale anului 2018 şi a primit recent cinci nominalizări la Globurile de Aur.
Anul 2019 se anunţă unul extrem de fast pentru „The Favourite”, în a cărui distribuţie le regăsim pe actriţele Olivia Colman, Rachel Weisz şi Emma Stone – care a primit 14 nominalizări la premiile Critics’ Choice şi 13 nominalizări la British Independent Film Awards (BIFA).
Acţiunea dramei „The Favourite” se petrece în Anglia secolului al XVIII-lea, în timpul războiului cu Franţa, când tronul britanic era ocupat de regina Anne, interpretată de Olivia Colman. Rachel Weisz interpretează rolul prietenei şi confidentei reginei, Lady Sarah, iar Emma Stone joacă rolul lui Abigail, verişoara lui Sarah, care ajunge la Curte şi ameninţă să se impună ca noua favorită în cercurile intime ale reginei.
În pofida succesului peliculei, una dintre protagoniste, Emma Stone, s-a plâns că rochiile de epocă, cu corset, pe care a trebuit să le poarte pentru rolul din filmul „The Favourite” i-au „deplasat” organele interne.”Femeile au trăit aşa o perioadă atât de lungă, încât nu poţi să nu te gândeşti la cât au suferit (…) În prima lună (de filmări n.r.) nu puteam să respir şi inhalam mentol care mă făcea să mă simt ca şi când aş fi fost într-un spaţiu deschis, în care puteam să respir (…) După o lună toate organele mele interne s-au deplasat – a fost oribil şi dacă nu trebuie neapărat să faci asta, nici nu încerca”, s-a plâns actriţa.
BLACKKKLANSMAN, de Spike Lee
Absent de la Festivalul de la Cannes timp de 27 de ani, americanul Spike Lee a primit Marele Premiu pentru ‘BlacKkKlansman’, un film pamflet în care regizorul din Brooklyn denunţă rasismul, extrema dreaptă, dar şi politicile preşedintelui american Donald Trump.
Alternând timp de două ore între film poliţist clasic – povestea lui Ron Stallworth, un poliţist de culoare care a inflitrat organizaţia Ku Klux Klan în 1978 – şi film politic, ultimul film al lui Spike Lee se termină cu evenimentele de la Charlottesville, un oraş din Virginia zguduit de violenţele comise de un grup de extremă dreapta pe 12 august 2017.
Pentru 2019, pelicula a primit patru nominalizări la Globurile de Aur şi trei la Screen Actors Guild Awards, fiind cotată cu şanse la Oscaruri.
GIRL, de Lukas Dhont
Recompensat cu Trofeul Camera d’or la Festivalul de la Cannes, drama „Girl”, de regizorul belgian Lukas Dhont, s-a impus şi la gală anuală a premiilor decernate de Academia de Film Europeană (EFA), câştigând premiul European Discovery – la care fusese nominalizat şi filmul „Touch Me Not” („Nu mă atinge-mă”) al cineastei române Adina Pintilie.
Pelicula, dedicată de subiectului transsexualităţii, spune povestea unei adolescente de 15 ani, care se simte captivă într-un trup de băiat şi îşi doreşte să devină balerină.