Șamanii peruani s-au adunat pe o plajă din Lima pentru a ”citi” cele mai imprtante evenimente ale anului viitor. Ceea ce li s-a arătat nu sunt vești prea bune, anunță digi24.ro
Șamanii au adus cu ei portretele unor preşedinţi precum Donald Trump şi Vladimir Putin sau ale dicatatorului nord-coreean Kim Jong-un. Au bătut pozele liderilor cu flori, frunze şi le-au stropit cu esenţe parfumate, spun ei, pentru a aduce armonie pe scena politică internaţională. Nu au veşti bune însă pentru preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro.
Marino de Santos – şaman: Statele Unite vor interveni pentru a-l îndepărta de la putere pe Nicolas Maduro pentru totdeauna pentru că le face mult rău cetăţenilor din Venezuela. Asta ni se arată. Că vor fi alegeri şi va fi democraţie. Nu este democraţie în Venezuela, este mult rău.
Dezastrele naturale nu vor ocoli omenirea nici în 2019, prezic şamanii peruani, care atrag atenţia că efectele încălzirii globale îşi vor face simţită prezenţa din plin, anul viitor.
Jairo Osco – şaman: Ne aşteaptă numeroase dezastre. Prezicem şi ni se arată că vor urma multe erupţii vulcanice. Cutremurele vor continua. Este ceea ce primim pentru tot răul pricinuit Mamei Natură. Marea este şi ea supărată şi va continua să afecteze umanitatea.
Un astfel de ritual, care datează din epoca incaşilor, are mare trecere şi printre peruanii zilelor noastre, iar rugăciunile şi prezicerile şamanilor sunt ascultate cu mare interes de toţi cei care vor să ştie din timp ce le rezervă viitorul.