video - președintele fc hermannstadt despre lucrările de la ’’municipal’’ - ’’nu mai cred în termenele stabilite...’’

Teodor Birț a spus vineri într-o conferință de presă că dacă până acum se număra printre cei mai optimiști când era vorba de respectarea termenelor pentru finalizarea primei părții a lucrărilor de la ”Municipal”, acum nu mai crede în acestea.

Președintele lui FC Hermannstadt speră ca termenele noi să fie respectate. Oficialul clubului sibian este impresionat de proiectul noii arene din Parcul Sub Arini și susține că a insistat ca suprafața de joc să fie refăcută astfel încât să corespundă cerințelor Ligii Profesioniste de Fotbal.
Teodor Birț a făcut referire și la situația în care este echipa sa, de a juca toate meciurile în deplasare, inclusiv pe cele considerate acasă. Președintele FC Hermannstadt e de părere că, dacă echipa sa ar fi jucat pe ”Municipal” meciurile în care a fost gazdă, ar fi strâns mai multe puncte pentru că i-ar fi avut alături pe suporteri în număr mare.
”N-a fost ușor, pentru că, după cum știți, această echipă a jucat doar în deplasare. Sunt echipa mari, de tradiție, în Liga 1, care se plâng că au jucat 3-4 meciuri în deplasare. Ce să mai spunem noi, care am fost tot pe drumuri. Iar acești băieți minunați, în frunte cu cei care îi pregătesc, n-au spus niciodată nimic, au acceptat indiferent de unde s-a jucat, au făcut tot ce-au putut ca să câștigăm puncte. Nu este ușor să te muți de la Tg. Mureș la Cluj, sau mai știu eu unde vom juca în primele etape din 2019. (…) Este clar pentru toată lumea că, dacă i-am fi avut pe suporteri aproape, am fi avut puncte în plus, pentru că, după cum știți, în Liga 2 eram pe o poziție fruntașă la numărul suporterilor prezenți la meciuri. Sunt convins că, la Sibiu, tribunele ar fi fost pline, mai ales că echipa joacă și avea adversari unul și unul, care erau interesanți pentru toți iubitorii fotbalului. Contează foarte mult să ai suportul publicului”, a mai spus Birț, care consideră însă că e îmbucurător că, la Sibiu, se investește în reconstrucția Stadionului ”Municipal”.video - președintele fc hermannstadt despre lucrările de la ’’municipal’’ - ’’nu mai cred în termenele stabilite...’’
’’Este important că stadionul din Sibiu este într-un proces de reînnoire, de reconstrucție. Cred că trebuie luată în considerare partea pozitivă, și anume că se dorește și se investește în acest stadion. Important este faptul că se dorește construirea unei arene moderne de fotbal și, totodată, faptul că sibienii au fost alături de noi chiar dacă am jucat în alte părți”.

video - președintele fc hermannstadt despre lucrările de la ’’municipal’’ - ’’nu mai cred în termenele stabilite...’’

La Pitești sau Mioveni pentru următoarele meciuri
Până la revenirea la Sibiu, FC Hermannstadt va trebui să joace alte câteva meciuri considerate acasă pe alte terenuri. ”Piteștiul și Mioveniul sunt variante, dar există totodată posibilitatea să jucăm și la Tg. Mureș, dacă LPF va fi de acord cu acest teren. Nu scoatem din calcul nici terenul de la Cluj, unde ne-am simțit foarte bine. Încă, nu putem spune nimic. Probabil că, la începutul anului 2019, vom alege o soluție”, a adăugat Birț.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Sunteti ai nostri oriunde ati juca! Chiar daca avem servicii si nu putem veni suntem cu voi. In orice liga ati juca! Dar urarea noastra de anul nou este LA CAT MAI MULTI ANI IN LIGA I!!! FORZA HERMANNSTADT!