Clubul sibian a stabili că reunirea lotului antrenat de Vasile Miriuță să se facă în acest weekend pe data de 6 ianuarie.
Jucătorii au liber până duminică, 6 ianuarie 2019, iar din 13, până pe 25 ianuarie, se vor afla într-un cantonament în Antalya, unde vor susține 4 amicale. ”Reunirea este pe 6 ianuarie. Va fi vizita medicală, după care urmează prima parte a pregătirii, care se va face aici, la Sibiu. Pe 13 ianuarie vor pleca în Antalya, unde vor rămâne până pe 25 ianuarie. În Antalya vor fi 4 jocuri amicale. Până acum au fost stabiliți doi adversari. Primul adversar este o echipă din Ungaria, de liga a doua, iar celălalt este o echipă de primă Ligă din Muntenegru”, a spus președintele clubului sibian, Teodor Birț.
Vedeți mai sus toată conferința de presă susținută la finele anului trecut.