confetti aruncate din avion la înmormântarea bulibașei din gilău - dăncilă a trimis o coroană
FOTO stiridecluj.ro

A plouat cu confetti la înmormântarea fostului bulibașă din Gilău, județul Cluj, Rudi Varga. Acesta a fost tatăl Danei Varga, consilier de stat. Și Viorica Dăncilă a depus o coroană de flori la mormântul acestuia.

Peste 150 de persoane au participat, miercuri, la slujba de înmormântare a bulibașei din comuna Gilău, județul Cluj, Rudi Varga, oficiată în curtea casei de un sobor de preoți în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț.

confetti aruncate din avion la înmormântarea bulibașei din gilău - dăncilă a trimis o coroană

Întrebat de presă de ce a acceptat să oficieze slujba pentru un personaj controversat, în condițiile în care familia Varga nu a respectat o hotărâre a Consiliului Local Gilău privind interzicerea înmormântării lui Rudi Varga lângă Monumentul Eroilor, Mitropolitul Clujului a spus că de câte va putea să meargă la înmormântări o va face.

”Orice om are în lumea aceasta și bucurii și necazuri, iar atunci când pleacă la Dumnezeu, e bine ca oricărui om să-i dăm cinstea cuvenită. Mai ales că fiica dânsului, urmașii lui, se implică și în viața celorlalți romi. Cred că ar trebui mai mult făcut și pentru minorități. Dumnezeu să îl odihnească și să nea dea, nouă, tuturor, simțământul de a fi mai buni cu oamenii, indiferent de ce etnie ar fi ei”, a spus IPS Andrei Andreicuț

În timpul slujbei, un avion de mici dimensiuni, închiriat de familia Varga, a survolat comuna Gilău și a aruncat confetti. Lângă sicriul drapat cu steagul tricolor și cu steagul romilor au fost depuse coroane de flori, printre care una din partea premierului Viorica Dăncilă, cu mesajul ”Regrete profunde”.

Rudi Varga a murit la începutul lunii ianuarie, la vârsta de 78 de ani, el fiind înmormântat lângă Monumentul Eroilor din cimitirul comunal, în ciuda unei interdicții a Consiliului Local Gilău, în acordurile unei fanfare.

Rudolf Varga, zis Rudi Varga, autointitulat bulibașă al țiganilor din Gilău, a dat în judecată statul român după 1989 pentru a-și recupera peste 13 kg de aur confiscat de autoritățile comuniste. Fiica sa, Dana Varga, este consilier de stat în aparatul de lucru al Guvernului, fiind membră ALDE.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică