vreme severă în toată românia - va ninge puternic
foto: arhivă

Ninsori, viscol, precipitații mixte și polei, asta anunță meteorologii pentru următoarele zile. Atenționarea este valabilă pentru toată România, începând cu miercuri seara și până vineri la prânz.

Conform prognozei, în intervalul 9 ianuarie, ora 22:00 – 11 ianuarie, ora 12:00, vor fi perioade cu precipitaţii, predominant ninsori, în toate regiunile şi se va depune strat nou de zăpadă local mai consistent, în special în Moldova.

vreme severă în toată românia - va ninge puternic

Totodată, în Dobrogea, în sudul şi în estul Munteniei, precum şi în sud-estul Moldovei, vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp.

Pe parcursul nopţii de joi spre vineri (10/11 ianuarie) şi vineri (11 ianuarie) vor fi intensificări temporare ale vântului în jumătatea de est a teritoriului şi la munte, cu viteze mai mari, cu rafale în medie de 55 – 65 km/h pe crestele montane şi în Moldova, unde ninsoarea va fi viscolită.

ANM menţionează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ar putea actualiza informarea de vreme severă emisă miercuri.

sursa: digi24.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică