comemorare inedită la cinci ani de la tragedia aviatică din apuseni

La cinci ani de la tragedia aviatică din Munții Apuseni, în urma căreia și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion, o inedită comemorare a fost organizată de cei 50 de membri ai clubului West Alpine Off ROAD.

comemorare inedită la cinci ani de la tragedia aviatică din apuseni

Pilotul Adrian Iovan a murit în accidentul aviatic din județul Alba – ULTIMELE CUVINTE: E ceață, nu mai văd nimic!

Duminică, cei 50 de orădeni din cadrul Diviziei de Salvare a West Alpine Off Road au urcat la locul accidentului. Au făcut-o la bordul a 20 de autoturisme de teren, dar și pe jos, printre nămeți. pentru a-şi prezenta omagiile. Pentru a ajunge acolo, ei au mers deopotrivă cu cele 20 de maşini de teren angrenate în acest periplu, dar şi pe jos.

Ajunși la locul unde, pe 20 ianuarie 2014, s-a prăbușit un avion care transporta o echipă medicală de la București la Oradea, orădenii au aprins lumânări și au depus flori. Ei au fost însoţiţi şi de sora Aurei Ion, Mariana Ciucă și voluntari ai Asociației Aura Ion.

“Și așa cum „Brazii nu uită”..nici noi nu vom uita cele întamplate și ne dorim a fi un semnal de alarmă, ca niciodată în această țară astfel de evenimente să nu se mai repete! E greu de cuprins în cuvinte și cele trăite de noi, darămite de cei care s-au zbătut între viață și moarte în acele locuri”, au scris pe Facebook membrii clubului West Alpine Off Road.

A fost o drumeție de peste 350 de kilometri, organizată pentru a treia oară în ultimii ani, în Apuseni, la o altitudine de 1600 de metri. Cei 50 de orădeni au rămas pe munte timp de două zile.

video
play-sharp-fill

Au fost prezenţi pe muntele Petreasa şi reprezentanţi ai Asociaţiei ”Aura Ion”. ”La cinci ani de la evenimetul tragic, 20 de maşini 4×4 au pornit pe muntele Petreasa, pentru a ajunge la locul accidentului din Apuseni şi pentru a ne aminti de Aura şi de sufletul ei frumos. Alături de noi a fost Cornel Doble Jr. şi cei 50 de oameni minunaţi de la WestAlpine Off Road, Divizia Salvare. Le mulţumim mult pentru ca ne-au ajutat să ajungem până aproape de locul accidentului şi pentru că ne sunt aproape şi în acest an”, au scris pe Facebook cei de la Asociaţia ”Aura Ion”. Ulterior, aceştia au donat 32 de cadouri copiilor din satul Trifeşti, comuna Horea, gestul simbolic desfăşurându-se în biserica din sat.

Familia încă își caută dreptatea

Familia aurei Ion a trimis un comunicat la trista aniversare a celor cinci ani de la traficul accident aviatic. Îl redăm mai jos cum ne-a fost trimis.

”Un ultim an în care Secţia Parchetelor Militare a emis o soluție de clasare cu privire la
unele persoanele ce aveau competențe în operațiunea de localizare-căutare și salvare, soluție pe
care am atacat-o, cauza fiind pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În același timp, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică preia ancheta ce îi vizează pe
lucrătorii ROMATSA, membrii Comitetului Ministerial condus de Mănescu Raluca, lucrătorii
Centrului Operativ pentru Situații de Urgență al Ministerului Transporturilor, pe medicii Motora
Alexandra Ziana, Avram Maria Mirela, Golea Adela și Bereș Zsolt Levente cu privire la
intervenția medicală, la respectarea procedurilor, precum și la încetarea manevrelor de resuscitare
și declararea decesului victimei Aurelia Ion, dar și pe pilotul Petrescu Răzvan.
Un dosar ținut sub cheie de Parchet, procurorii sub comanda procurorului şef de secţie,
Varga Romulus Dan, refuzând nejustificat accesul avocaților.
Un judecător controversat: magistratul Șelaru Horia Valentin. Este sau nu controlat de
SRI, cum rezultă din afirmațiile președintelui Băsescu, afirmații pe care judecătorul nu le-a negat
niciodată?
O anchetă în care, după atacarea soluției de clasare, avocaților nu li s-a mai permis
accesul la dosar pentru că sunt incomozi. Se intenționează judecarea cauzei fără ca noi să
cunoaștem întreg materialul probator, și așa modificat de către procurorii de la Parchetele
Militare, tocmai pentru că suntem vocali, arătând neregulile rezultate în anchetă. Judecătorul
Șelaru Horia Valentin, deşi şi el sesizat, îngrădeşte drepturile noastre de a avea acces la dosar.
Este protejat pilotul Petrescu Răzvan. Este protejată Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă
care a modificat datele din documentaţia de verificare tehnică a aeronavei BN2, astfel încât să
pară că verificările tehnice obligatorii de dinaintea zborului ar fi fost efectuate la timp. Este ceea
ce avocaţii au semnalat procurorilor militari aceştia ignorând. Reiese evidenţa falsului! Se
observă cu ochiul liber că anumite date de pe documentele privind verificările tehnice obligatorii
au fost modificate! Am formulat plângere penală pentru investigarea împrejurărilor în care s-au
alterat documentele şi stabilirea făptuitorilor, procurorii militari, refuzând să cerceteze, au trimis
plângerea Parchetului Judecătoriei 1, unde, din nou abuziv, procurorul de caz, Pricope Ana
Maria, împreună cu comisarul şef, Firu Laura Denisa, şi cu permisiunea prim-procurorului,
Cozma Alin, refuză accesul la dosar şi, deşi avocaţii au cerut să participe la urmărirea penală,
acesta se efectuează cu încălcarea drepturilor avocaţilor noştri, chiar dacă aceste drepturi sunt
prevăzute în Codul de procedură penală, Constituţie şi Reglementările UE.
Abuzurile ocazionate de modalitatea de soluţionare a dosarului ce are ca obiect
Catastrofa aviatică din Munții Apuseni nu contenesc. De data aceasta, am trecut de la nivel de
Parchet, la nivel de Instanţă, ceea ce confirmă, o dată în plus, că sistemul este corodat de interese,
un sistem care înţelege să îşi pună la adăpost lichelele, scoţându-le basma curată ori de câte ori
comit ilegalităţi. Ce fac instanţele judecătoreşti pentru a opri abuzul, pentru a avea garanţia
drepturilor noastre, pentru a nu vorbi despre drepturi ca despre un iluzoriu?…
Noi vom continua pe drumul pornit. Noi vom arăta de fiecare dată abuzul. Şi vom face
publice toate chestiunile relevante pentru opinia publică.”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică