Polițiștii sibieni le recomandă tuturor conducătorilor auto care se află pe DN7, Valea Oltului, joi, să circule cu mare atenție. Din cauza ploii puternice, vizibilitatea este redusă, iar carosabilul este umed.
Astfel, polițiștii le transmit șoferilor să circule cu viteză redusă, să mărească distanța între autovehicule, să nu se angajeze în depășirea coloanelor de mașini și să foloească luminile de întâlnire. Valorile de trafic sunt ridicate.