alertă - epidemie de gripă declarată în toată românia. vizitele în spitale vor fi limitate
FOTO: arhivă

Ministrul Sănătății a declarat miercuri dimineață într-o conferință de presă că s-a declarat epidemie de gripă în toată țara. Au fost comandate 30.000 de vaccinuri suplimentar. Nu mai puțin de 54 de oameni au murit până acum din cauza gripei.

Sorina Pintea a spus că s-a înregistrat a 3-a săptămână consecutivă epidemică. ’’Se constată că vorbim de o evoluție epidemică crescătoare a gripei, în special în zona de sud și cu focare sporadice în celelalte zone ale țării. S-au înregistrat 54 de decese cu virus gripal. Gripa evoluează pe tot teritoriul țării, chiar dacă are evoluții diferite’’, a spus Ministrul Sănătății. ’’Obiectivul nostru este reducerea numărului de cazuri de gripă și decese datorate gripei. (…) Vaccinarea rămâne în continuare soluția. Au fost comandate 30.000 de vaccinuri suplimentar’’, a mai spus aceasta.
CITEȘTE ȘI: Alertă – primul sibian mort de gripă, un pacient de 62 de ani care a decedat în spital
Vizitele în spitale vor fi limitate
De asemenea s-au transmis recomandări suplimentare. ’’Se solicită limitarea vizitatorilor în mod real în toate unitățile spitalicești. (…) Se solicită vaccinarea urgentă a personalului medical rămas nevaccinat’’, a mai spus Pintea.

alertă - epidemie de gripă declarată în toată românia. vizitele în spitale vor fi limitate

„Nu putem afirma că ne confruntăm cu un sezon gripal mai sever față de sezonul precedent, ci că s-a înregistrat un număr mai mare de decese, mai devreme. Diferența e că avem un număr mai mare de cazuri și un număr mai mare de cazuri confirmate clinic. Gripa evoluează pe tot teritoriul țării, chiar dacă la intensități diferite. Din fericire, această gripă este datorată unei tulpini care are forme ușoare și medii de manifestare, tulpina inclusă în vaccinul achiziționat de către Ministerul Sănătății și în vaccinurile din România. Evoluția previzionată, obiectivul Ministerului Sănătății e reducerea numărului de cazuri severe și de decese cu gripă. Măsurile pe care Ministerul le-a transmis în teritoriu încă de la debutul sezonului gripal din 17 ianuarie sunt cele care se aplică și în cazul în care se constată epidemia”, a mai spus Pintea. De asemenea, vaccinarea vaccinarea rămâne și în perioada următoare soluția pentru prevenirea îmbolnăvirilor, arată ministrul: „Specialiștii estimează că această circulație intensă se va menține inclusiv în luna februarie”.

Școlile rămân deschise
’’Vacanța de săptămâna viitoare credem că poate să influențeze în bine evoluția gripei’’, a spus miercuri dimineață Ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
’’Inspectoratele Școlare și DSP-urile pot să ia decizia întreruperii cursurilor în unitățile școlare în care se înregistrează un absenteism de minim 20 la sută’’, a mai spus Pintea.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică