un tânăr şi două femei din sibiu, în pericol de moarte, din cauza gripei şi pneumoniei

Un tânăr de 19 ani şi două femei, de 37 şi 68 de ani, se află în stare gravă, fiind intubaţi în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean din Sibiu. Deocamdată se ştie că băiatul are gripă, deşi a venit cu pneumonie. Sibianca de 68 de ani este o pacientă cronică, care a fost adusă la Judeţean dintr-un alt spital. Pacienta de 37 de ani este internată de ieri în ATI, fiind şi ea în stare critică, urmând ca testele să arate dacă are gripă. Reamintim faptul că un sibian de 62 de ani a murit de la începutul anului din cauza gripei, după ce a fost adus la spital. Omul nu era vaccinat antigripal.

Au ajuns la spital în stare gravă

un tânăr şi două femei din sibiu, în pericol de moarte, din cauza gripei şi pneumoniei

Cei trei pacienţi în stare gravă internaţi pe Secţia de Terapie Intensivă din Spitalul Clinic Judeţean Sibiu au ajuns la Urgenţă în stare gravă. „Tânărul de 19 ani este intubat, ventilat mecanic, în stare gravă”, spune purtătorul de cuvânt al spitalului sibian, Decebal Todăriţă. Potrivit acestuia, băiatul a fost diagnosticat iniţial cu „bronhopneumonie şi insuficienţă respiratorie”. Şi celelalte două femei au ajuns la spital, când deja erau foarte grav. „Sunt trei cazuri în ATI la Spitalul Judeţean. Tânărul de 19 ani a fost confirmat cu gripă, mai avem o doamnă de 68 de ani, pacientă cronică, intubată şi ea. Era pacientă la un alt spital, cu pneumonie. Şi mai e o doamnă de 37 de ani, de ieri”, a explicat pentru oradesibiu.ro, purtătoarea de cuvânt a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, Krisztina Gaal.

Cinci sibieni cu gripă în 4 zile

În această săptămână au fost confirmaţi cu gripă, cinci sibieni: un domn de 62 de ani, care a decedat, tânărul de 19 ani de la Terapie Intensivă şi trei copii, potrivit DSP.

33 de elevi cu viroze

Inspectoratul Şcolar Sibiu a raportat că azi absentează de la cursuri, 33 de elevi care au viroze. În judeţul Sibiu nu a fost închisă nicio şcoală din cauza epidemiei de gripă, ci doar trei clase din municipiul Sibiu şi Mediaş.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică