a murit scriitorul george stanca

George Stanca, poet și publicist, a murit luni, la vârsta de 71 de ani. În ultimele luni, acesta nu s-a simțit bine, confirmă familia.

George Stanca a murit luni, în jurul orei 15.00, în urma unui stop cardio-respirator. El era internat de mai multă vreme la Spitalul „Sfânta Maria“. George Stanca s-a născut pe 7 mai 1947 în Buftea şi a absolvit Insititutul de Construcţii din Bucureşti. În timpul studenţiei, el a fost solistul formaţiei rock Odeon.

a murit scriitorul george stanca

Pe lângă cariera literară, el a lucrat şi ca inginer de execuţie, în investiţii şi în proiectare. Debutul ca publicist a avut loc în 1971, în revista „Săptămâna“ lui Barbu, fiind titular al unei rubrici de muzică pop-rock-uşoară. A fost redactor la revista „Flacăra“ şi membru fondator, alături de Adrian Păunescu şi Dorin Tudoran, secretar muzical al Cenaclului Flacăra şi reporter. În calitate de secretar muzical de cenaclu, a fost cel care i-a descoperit/adus pe Mircea Vintilă, Dan Chebac, Adriana Aush, Radu Gheorghe, Mihai Diaconescu alias Anghel Mora şi alţii. Debutează în „Luceafărul“ (1978) cu poezii semnate G.G. Crăciun, iar debutul editorial a fost cu volumul de versuri „Tandreţe maximă“ (1981), urmat de „Poeme pricinoase“ (1983) şi „Excursie cu liftul“ (1988)

George Stanca, cunoscut în mediul literar sub pseudonimul Ghenadi Strungar, a fost însă şi singurul român care a fost condamnat, în 2013, la închisoare pentru plagiat. El a primit un an cu suspendare, fiind declarat vinovat pentru faptul că a plagiat o traducere a cărţii „Jurnalul“ lui Lev Tolstoi şi a semnat cu pseudonim. Autorul a dat vina pe editură. De-a lungul carierei, George Stanca a fost redactor-şef şi director a numeroase publicaţii, dar şi proprietarul unora. De asemenea, a fost şi realizator de radio şi TV. Din 2007 era editorialist al ziarului „Click!“.

sursa: adevarul.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică