fc hermannstadt infirmă implicarea impresarilor dubioși în clubul sibian

Președintele lui FC Hermannstad, Teodor Birț, a reacționat miercuri seară după ce Gazeta Spoturilor a scris că impresarii Arcadie Zaporojanu și Octavian Moraru s-au implicat la club și au preluat managementul echipei sibiene.

„Noi cei de la Hermannstadt nu am avut niciodată de a face cu aceste persoane despre care spuneți la nivel administrativ. La nivel de jucători ne-au propus 3 fotbaliști de când există clubul nostru.
Un brazilian care a plecat acasă, Kuka nu a rezistat nici el. A rămas doar Pedro Moreira, care nici măcar nu este impresariat de acești oameni, ci de un portughez. Nu avem nicio înțelegere cu acești băieți, nicio treabă! Iar pe Vasile (n.r. Miriuță) nu am eu curaj să îl întreb echipa înainte de meci, dar apoi acești băieți din Moldova! Nu e nimic adevărat!
E exclus ca managementul clubului să fie preluat de ei, există un consiliu director, iar eu sunt președintele clubului. Nu este nimeni implicat nici măcar amical.
Cred că i-am văzut de trei ori în viața mea pe oamenii despre care spuneți. Și asta pe Moraru, de fapt. Că pe Zaporojanu l-am văzut o singură dată. Mai mult decât atât, știu foarte bine ce s-a întâmplat la Iași și e un exemplu din care toată lumea trebuie să învețe ceva. Noi suntem un club mult prea mic ca să fim implicați în astfel de lucruri. Noi încă încercăm să ne dezmeticim în Liga 1”, a declarat Teodor Birț pentru Gazeta Sporturilor.

fc hermannstadt infirmă implicarea impresarilor dubioși în clubul sibian

Ultima oră

Comentariul meu

Publică