Medicii sibieni sunt și ei verificați în urma scandalului de la nivel național. Discuții s-au iscat și în jurul complexului turistic de la Bâlea și încă o sibiancă a murit din cauza gripei.
Lucian Dumitra, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Monte Făgăraș Bâlea- Capra este foc și pară pe ministrul sibian al turismului, Bogdan Trif. Acesta din urmă vorbește despre cel mai mare proiect de turism al României, cel din Munții Făgăraș în numele ministerului pe care îl conduce.
2- Proiectul celui mai mare complex de schi din România – Se face prima licitație
Se fac pași către cel mai mare complex turistic al României- cel din Munții Făgăraș, zona Bâlea. După ani și ani de discuții și controverse lucrurile încep să se miște. Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Monte- Făgăraș Bâlea-Capra anunță că în maxim trei luni va avea loc prima licitație pentru începerea acestui proiect.
3- Criminalii de la Mediaș au contestat din nou măsura arestului preventiv – Vor să fie liberi
Cei trei criminali care au omorât un tânăr în fața unui club din Mediaș nu mai vor să rămână în arest preventiv. Au făcut două cereri pentru eliberare, dar niciuna nu le-a fost acceptată.
4- Scandalul medicilor falși: Doctorii din Sibiu, la control
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu împreună cu Colegiul Medicilor urmează să verifice toate actele medicilor din ultimii ani. Deja de mâine se începe un audit la DSP care va arăta dacă vreun medic din Sibiu, care a primit cod de parafă în ultimii trei ani, a încălcat vreo lege. Verificările se fac în urma scandalului cu medici falși de la București.
5- Sibianca de 68 de ani decedată la ATI avea gripă
Femeia de 68 de ani, suspectă de gripă și transferată din Spitalul de Psihiatrie la SCJU Sibiu, Secția ATI, decedată miercurea trecută avea gripă. Sibianca își făcuse vaccinul antigripal în acest sezon.