Cancerul, pe atât de comun pe cât a ajuns să fie în zilele noastre, pe atât de înspăimântător este. Un diagnostic de acest fel îi poate dărâma pe cei care îl află, chiar dacă stadiul bolii le permite vindecarea. Acești oameni au nevoie de suport, pe lângă cel medical, oferit de medici, de unul psihologic. De aici pleacă 85% din vindecare. La Sibiu se încearcă înființarea unui centru de suport pentru cei diagnosticați cu cancer și pentru familiile lor. Este o inițiativă ce prinde contur, dar care are nevoie de susținere financiară.
”Sus inima”
Preotul Constantin Necula, Carmen Chindriș și Lu Knobloch sunt sibienii care au pus bazele Asociației ”Sus inima”. Scopul este de a-i ajuta pe cei diagnosticați cu cancer să asimileze informația, să aibă acces la o a doua opinie medicală, să fie ajutați să lupte. ”Este primul centru e acest fel din Sibiu. Având un caz în familie, am văzut ce înseamnă să fii diagnosticat cu această boală. Încă, la noi, cancer e egal cu moarte. Ori nu este așa. Depistat la timp și combătut corect, poate fi învins. Asta ne dorim noi să facem. Să-i îndrumăm pe cei diagnosticați astfel către un alt medic care să le ofere o a doua opinie. Medicul oncolog are cam 5 minute în care dă diagnosticul și te trimite la chirurg. Este foarte important să ți se explice, să mai aflii o părere”, spune Carmen Chindriș, unul dintre fondatorii Asociației.
Sprijin pentru bolnavi
La Centrul de sprijin ”Sus Inima” va avea acces oricine este diagnosticat cu cancer, indiferent de vârstă, religie, sex, statut social. ”Aici ne dorim să avem toate informațiile pe care le putem oferi, lista cu cei mai buni medici la care se poate apela. Pentru cei care nu au posibilitatea să facă investigații suplimentare, dorim să îi ajutăm, cel mai probabil prin sponsorizări. Pentru că de exemplu, dacă un pacient are nevoie de RMN, gratuit poate prinde o programare peste trei luni, dar nu are acest timp al dispoziție. Și atunci încercăm să ajutăm noi. Punem foarte mare accent pe o a doua opinie medicală, pentru că este foarte important ca pacientul să primească informații cât mai multe despre boală și mai ales despre cum se poate vindeca”, spune Carmen.
La Centrul de sprijin se va pune foarte mare accent pe suportul psihologic ”Avem deja un psiholog cu care vom lucra. Psihicul contează 85% din partea de vindecare. În alte țări ședințele de psihoterapie în aceste cazuri sunt decontate. La noi nici măcar nu există așa ceva. Vorbind cu pacienții din spital, mi-au spus că au cea mai mare nevoie să vorbească cu cineva înainte și după operație. Așa că pe lângă ședințele de grup pe care le vom face la centru vrem să mergem și în spital, al secțiile de oncologie, să oferim acest sprijin psihologic”, spune Carmen Chindriș.
De asemenea, la Centrul de suport ”Sus inima” se va încerca educarea pe parte nutrițională a pacienților. ”La Sibiu cel puțin nu le spune nimeni celor diagnosticați ce și cum să mănânce. Noi preluăm informații de la Organizația Mondială a Sănătății și împreună cu nutriționist îi vom învăța ce să mănânce. Vrem să facem și ore de gătit, pentru a socializa, a ne distra și în același timp să și facem ceva util”, povestește Carmen planurile.
E nevoie de finanțare
Pentru ca Centrul de suport ”Sus inima” să își înceapă activitatea este nevoie de finanțare. Fondatorii au reușit să strângă anul trecut donații din formularele de 2%, lucru pe care și-l propun și în acest an. ”Vrem să închiriem o casă cât mai aproape de Spitalul Județean. Ne dorim să aibă și un pic de grădină pentru ca vara să putem petrece timp afară cu pacienții. Dar, pentru asta este nevoie de fonduri. Pentru asta ne luptăm acum, să strângem bani pentru chirie, dotări și psiholog”, spune Carmen.
În data de 30 martie, în curtea Școlii Finlandeze, Asociația va organiza un bazar. Oricine are lucruri în stare bună și foarte bună le poate dona. ”Organizăm acest eveniment tot pentru strângere de fonduri. Primim orice fel de obiecte, de la îmbrăcăminte, la obiecte de decor, la jucării, orice, dar cu condiția să fie în stare foarte bună. Cine dorește mai multe informații poate suna la 0751138783”, spune Carmen.
Dar, Asociația ”Sus Inima” va fi reprezentată și la Maratonul Internațional Sibiu. Dacă vă place să alergați și doriți să susțineți Asociația o puteți face AICI. ”suntem în căutare de foundraiseri, alergători și susținători, orice ne poate ajuta. Avem nevoie de aceste fonduri pentru a începe proiectul și pentru a începe să ajutăm. Le mulțumim tuturor celor care vor dori să ajute cauza noastră și până la urmă cauza unor oameni care merită să fie ajutați”, spune Carmen.
O altă variantă de ajutor este donația ce poate fi făcută direct în contul Asociației Sus Inima la Banca Transilvania IBAN RO59BTRLRONCRT0329488001.
Din atâtea variante de a ajuta cu siguranță că măcar una este potrivită pentru oricine. Dacă vă place să alergați, înscrieți-vă la Maraton pentru Sus Inima. Dacă sunteți convingători transformați-vă în foundraiseri, dacă aveți lucruri bune de dat, duceți-le la bazar, iar dacă aveți ceva bani care vă prisosesc, depuneți-i în contul Asociației. Pacienții vor fi cei care vă vor mulțumi.