fetiță grav bolnavă dată jos dintr-un avion wizz air - trebuia să ajungă de urgență în italia

O fetiță de doar un an și jumătate nu a fost lăsată să zboare spre Roma, de căpitanul unei aeronave ce aparține companiei Wizz Air, pe motiv că are probleme medicale.

Informaţi-vă înainte să călătoriţi cu avionul, dacă aveţi probleme medicale sau dacă însoţiţi copii ori bătrâni bolnavi în altă ţară. Companiile aeriene v-ar putea cere să prezentaţi documente medicale şi pot refuza transportul unor astfel de pasageri, dacă pilotul consideră că aceştia nu pot zbura în condiţii de siguranţă. Aşa i s-a întâmplat unei tinere care îşi ducea fetiţa grav bolnavă la tratament în Italia, anunță stirileprotv.ro. A fost coborâtă din avion chiar înainte de decolare.
Luciana este mama unei fetiţe de un an şi jumătate, diagnosticată cu tetrapareză spastică. A reuşit să obţină de la statul român formularul S2 pentru a beneficia de tratament în străinătate şi urma să plece în Italia cu un avion al companiei Wizz Air. Cu actele de la medici a ajuns la aeronavă, dar a fost coborâtă apoi de echipajul de zbor.
Mama copilului: ”A venit şi a cerut nişte acte, actele copilului, le-am arătat. A zis că o să cheme un medic, un medic de la aeroport să vadă copilul. A venit doamna doctor, a văzut copilul, m-a pus să semnez, a zis că e ok şi că putem zbura.
După 5 minute a venit şi mi-a zis că nu putem pleca. Căpitanul de bord nu a fost de acord cu zborul acesta. Pe actele mele scrie că copilul are voie să zboare.”
Femeia a prezentat echipajului de zbor formularul S2, în original, şi referatul medicilor scanat, în care se precizează că “deplasarea nu este de natură să compromită starea de sănătate a bolnavului”.
De cealaltă parte, reprezentanţii companiei aeriene au precizat, că “pasagerul nu a putut prezenta documente medicale corespunzătoare din partea unei autorități medicale care să confirme că pasagerul minor era apt din punct de vedere medical pentru o călătorie la bordul unei aeronave. Serviciul medical din aeroport a fost, de asemenea, solicitat, dar nu a putut valida în mod oficial că documentul prezentat de pasager confirmă că minorul are acceptul medical pentru a călători cu avionul.”

fetiță grav bolnavă dată jos dintr-un avion wizz air - trebuia să ajungă de urgență în italia

Au plecat cu alt avion
După 8 ore în care au fost puse pe drumuri pentru un alt document, considerat mai bun de compania aeriană, mama şi fiica au reuşit în cele din urmă să plece cu aceeaşi companie în Italia. Dar la Napoli, de unde au luat alt mijloc de transport către Roma, oraş spre care era cursa de dimineaţă.
Reprezentanţii fundaţiei care a ajutat-o pe femeie să plece pentru tratament susţin că încă de săptămâna trecută, când au fost cumpărate biletele, compania a fost anunţată de starea de sănătate a fetiţei.
Amalia Năstase: ”Şi am întrebat dacă trebuie să facem ceva în afară de hârtiile pe care le avem ale copilului. Cei de la companie au întrebat dacă are tub de oxigen, am spus că nu, că nu este intubat, şi au spus că e ok, veniţi la avion. Ce era să facă acea mamă?”
Politicile privind zborul pasagerilor cu probleme medicale diferă de la caz la caz. De cele mai multe ori, companiile cer să fie anunţate din timp şi, de asemenea, pot cere documente în care să se specifice clar că pasagerii pot călători cu avionul. În cele din urmă, pilotul are oricum ultimul cuvânt.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică