eveniment dedicat femeilor cu dizabilități la teatrul gong din sibiu
FOTO arhivă

Doresc să demonstreze că sunt frumoase, elegante și că pot fi chiar și admirate, chiar dacă se deplasează într-un scaun cu rotile sau au o altă dizabilitate. Este vorba despre femeile beneficiare ale centrelor aflate în structura DGASPC Sibiu.

Ele vor participa la evenimentul “UNITE pentru femeia cu dizabilități”, organizat în data de 05.03.2019 (marți), ora 11.30, la Teatrul pentru copii și tineret GONG cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Femeii.
Pentru al doilea an consecutiv, DGASPC Sibiu sărbătorește femeia cu dizabilități, iar cu această ocazie directorul general, Laura Camelia Vîlsan, a invitat femeile aflate la conducerea autorităților și instituțiilor publice din județul Sibiu, pentru a prezenta femeile cu dizabilități din altă perspectivă, iar dizabilitatea să fie văzută ca abilitatea de a fi diferită.
„Femeia merită respectată, apreciată și iubită! Femeia joacă un rol primordial în creația divină, femeia înseamnă dăruire.
În această zi specială m-am gândit, din nou, la menirea noastră, de a lumina viața semenelor cu dizabilități iar prin acest eveniment vreau să le readuc în atenția noastră arătând tuturor câtă frumusețe interioară răzbate pe chipul acestora, zvâcnirea de feminitate și sensibilitatea acestor făpturi deosebite.”, a declarat doamna Laura Camelia Vîlsan.
Pentru că este o ocazie specială la care participă peste 150 de beneficiare evenimentul este prezentat de către Alexandra Mărginean, o tânără din CPCD Speranța aflată într-un scaun cu rotile. Va urca pe scenă Ramona Moldovan, beneficiară la CITO Mediaș, care va canta un cântec despre femei, iar beneficiarele de la CRRPH Tălmaciu vor îmbrăca straiele populare în cadrul unei scenete special organizate – Șezătoarea.
Surprizele din partea directorului general pentru femeile prezente sunt soliștii de muzică populară Alina Bîcă și Robert Târnăveanu, acompaniați de către Murdășanu Codrin și Cristi Căpățînă și actorul Cătălin Neghină de la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu.
Fiecare femeie va primi o floare din partea directorului general, simbol al primăverii, un cadou și va fi invitată la o prăjitură și un suc.

eveniment dedicat femeilor cu dizabilități la teatrul gong din sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică