Prezentat în anul 2015, după ce a avut premiera la TNRS, în cadrul turneului național „Manifest pentru dialog”, în 21 de orașe din România, și recent, la finalul anului 2018, la Théâtre de la Ville Paris, în cadrul Sezonului România – Franța, spectacolul „Antisocial” de Bogdan Georgescu, se joacă miercuri, 6 martie, la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu – Sala Studio.
„Antisocial”, un spectacol despre criza sistemului educațional românesc și conflictul dintre generații.
Spectacolul „Antisocial”, de Bogdan Georgescu, are la bază un text dezvoltat prin tehnici de Artă Activă, împreună cu actorii spectacolului – Cristina Blaga, Paul Bondane, Anton Balint, Călin Mihail Roajdă, Alexandra Șerban, Cristian Timbuș, Maria Tomoioagă. Spectacolul este inspirat de cazul unor elevi de liceu, care, în anul 2015, creează un grup secret pe o rețea de socializare, în care își ridiculizează profesorii. Unul dintre profesori se infiltrează în grup, folosind un cont fals și face toate discuțiile purtate de elevi în grupul secret, publice. Cazul generează o amplă dezbatere în presa locală și doar sub presiunea societății niciunul dintre elevi nu este pedepsit, dezbaterea se oprește și cazul este dat uitării. Spectacolul a avut premiera internațională în data de 12 iunie 2015, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Spectacolul îi are în prezent în distribuție pe Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Ștefan Tunsoiu, Alexandra Şerban, Cristian Timbuş, Gabriela Pîrlițeanu. La Sibiu, Bogdan Georgescu a semnat regia altor două spectacole care se bucură de aprecierea publicului: „Mal/Praxis” (2017) și #minor (2016).
Șase spectacole în această săptămână la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
Săptămâna aceasta naționalul sibian prezintă șase spectacole la Sala Mare și Sala Studio, după cum urmează:
• Marți, 5 martie, ora 19:30, TNRS – Sala Studio:
„Avioane de hârtie”, regia Eugen Gyemant
• Miercuri, 6 martie, ora 19:30, TNRS – Sala Studio:
„Antisocial” de Bogdan Georgescu
• Joi, 7 martie, ora 19:00, TNRS – Sala Mare:
„Contra democrației”, regia Alexandru Dabija – spectacol în limba germană, cu traducere în limba română
• Vineri, 8 martie, ora 19:00, TNRS – Sala Mare:
„Felii” de Lia Bugnar – one woman show cu Ofelia Popii
• Sâmbătă, 9 martie, ora 19:00, TNRS – Sala Mare:
„Iubire cu năbădăi”, regia Șerban Puiu (sold out)
• Duminică, 10 martie, ora 19:00, TNRS – Sala Mare:
„10”, regia Radu Nica