CNAIR a anunțat miercuri că a finalizat evaluarea ofertelor pentru primul lot al autostrăzii Sibiu – Pitești. Astfel cei 14 kilometri ai sectorului Sibiu – Boița, câștigătoare a fost oferta celor de la PORR Construct SRL. Tot miercuri s-a lansat și licitația pentru proiectarea și execuția lotului patru al aceleiași autostrăzi (Detalii AICI).
În cursul zilei de astăzi, 6 martie 2019, CNAIR SA a finalizat procesul de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii „Proiectare și execuție autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 1 Sibiu – Boița, km. 0+000 – km. 14+150 – Lot 1 km. 0+000 – km. 13+170”.
CITIȚI ȘI: S-a scos la licitație execuția lotului patru al autostrăzii Sibiu – Pitești
Prin urmare, CNAIR a desemnat caștigătorul contractului de proiectare și execuție ca fiind PORR CONSTRUCT SRL cu o valoare a propunerii financiare de 612.647.863,38 Lei fără TVA, echivalentul a 129 milioane Euro fără TVA, având un cost/ km de 9,7 milioane euro fără TVA.
Durata de realizare a contractului va fi de 48 de luni, din care perioada de proiectare a lucrărilor va fi de 12 luni, iar perioada de execuție a lucrărilor va fi de 36 luni.
”Menționăm de asemenea că ofertantul declarat câștigator a ofertat o perioadă de garanție a lucrărilor de 10 ani. Obiectivul principal al contractului „Proiectare și execuție autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 1 Sibiu – Boița, km. 0+000 – km. 14+150 – Lot 1 km. 0+000 – km. 13+170” îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 1 – Lotul 1 în conformitate cu condițiile de contract FIDIC Galben”, spun cei de la CNAIR.
Pe unde trece lotul unu
Lotul 1 aferent Secțiunii 1 se întinde între km. 0+000 – km. 13+170, iar traseul autostrăzii va începe în zona localității Șelimbăr, la intersecția cu centura Sibiu. Aliniamentul se continuă la vest de Drumul național DN7, în paralel cu acesta, fiind amplasat într-o zonă colinară până la km 6, în zona localității Veștem. În continuare, traseul autostrăzii traversează la vest de Tălmaciu, drumul județean DJ 105G, Avrig – Marșa – Tălmaciu – Sadu până în zona Boița unde este prevăzut un nod rutier ce asigură conectivitatea temporară a autostrăzii Sibiu-Pitești cu DN7.
Procesul de semnare a contractului va putea fi inițiat doar după expirarea perioadei de depunere a contestațiilor de 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii.
În situația în care vor fi înregistrate contestații împotriva noului rezultat al procedurii, CNAIR SA va trebui să aștepte soluționarea acestora în vederea inițierii procesului de semnare a contractului.