elev bătut de profesorul de religie, fiindcă nu a vrut să își facă semnul crucii
FOTO arhivă

Un elev de la o școală din Botoșani ar fi fost umplut de sânge de profesorul de religie, fiindcă a refuzat să își facă semnul crucii. Cazul a ajuns în atenția conducerii școlii, a poliției, dar și a Mitropoliei Moldovei, anunță Pro Tv, citat de news.ro.

Se pare că preotul l-a luat de urechi pe băiat și l-ar fi dat cu capul de perete, fiindcă a refuzat să își facă semnul crucii. Băiatul de 11 ani a fost dus acasă, cu urechea plină de sânge, de un sătean care l-a văzut pe marginea drumului, iar mama copilului a chemat ambulanţa.
Femeia a explicat că nu a avut niciodată probleme cu preotul, pe care nici nu-l cunoaşte, şi că ea este de religie penticostală.
„L-a obligat să facă cruce şi băiatul nu voia”, a susţinut femeia.
La spital medicii au constatat că băiatul are mai multe traumatisme. I-au făcut un examen tomograf şi l-au internat pentru investigaţii amănunţite.
Relatarea copilului şi a mamei sale este susţinută şi de alţi părinţi. Mama altui elev a confirmat şi ea că cel care l-a agresat pe băiat a fost profesorul de religie, care i-a forţat pe copiii să facă cruce.
Tatăl altui elev povesteşte că după agresiune preotul a oprit maşina în capătul satului, unde erau copiii, şi le-a spus: „Să fiţi cuminţi ca o să păţiţi toţi la fel”.
„I-a obligat să se închine, să facă cruce şi să spună mai multe recitale ortodoxe. Copiii nu erau de acord. Toţi copiii erau terorizaţi. Au fugit copiii din clasă. Au ieşit ca de la filme de groază. Fata a venit acasă plângând. Suspină şi nici nu mai vrea să meargă la şcoală”, a susţinut tatăl unei eleve.
Conducerea şcolii desfăşoară o anchetă disciplinară, iar poliţiştii au deschis dosar penal pentru purtare abuzivă.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-a autosesizat în acest caz, considerând că „este inadmisibilă folosirea violenţei, indiferent în ce grad”. El nu poate preda fără binecuvântarea bisericii.

elev bătut de profesorul de religie, fiindcă nu a vrut să își facă semnul crucii

Ultima oră

Comentariul meu

Publică