Trei persoane au fost rănite în urma unui accident grav pe Valea Oltului, în zona Cârligul Mic, la Călimănești. Din primele informații, se pare că două mașini s-au izbit puternic.
UPDATE
Familia rănită este din București. Femeia are 33 de ani, bărbatul 49, iar copilul trei ani.

Știrea inițială:
Potrivit polițiștilor vâlceni, un autoturism care se deplasa pe sensul Sibiu – Râmnicu Vâlcea a derapat într-o curbă și, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a intrat în coliziune cu o mașină care venea din sens opus și circula regulamentar.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite. Acestea se aflau în mașina care circula regulamentar. Este vorba despre o familie, părinții și un copil.
Revenim cu detalii.