video foto sibiul se mândrește cu trei liceeni calificați la olimpiada geniilor din sua. au nevoie de sprijinul nostru

Sibiul şi România se pot mândri din nou, cu trei elevi fantastici, liceeni la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Sibiu şi un profesor de fizică, dedicat. Alexandru Rădac, Daniel Marpozan şi Codrin Muntean sunt cei trei elevi geniali, din clasa a X-a, la matematică-informatică, la „Goga”, coordonaţi de profesoara de fizică, Florentina Ileşan, care ne vor reprezenta cu cinste la Olimpiada Geniilor din Statele Unite ale Americii. Pentru ca cei trei elevi şi profesoara lor să ajungă în SUA, este nevoie de un sprijin de 4.000 de euro, bani necesari transportului şi cazării celor patru. Deja, familiile lor, câţiva sponsori au sărit să-i sprijine, însă mai este nevoie de puţin, ca să îşi îndeplinească visul.

Alexandru, Daniel şi Codrin – trei elevi geniali, un exemplu de prietenie şi spirit de echipă câştigător

video foto sibiul se mândrește cu trei liceeni calificați la olimpiada geniilor din sua. au nevoie de sprijinul nostru

Trei elevi ai Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Sibiu, sub coordonarea profesoarei Florentina Ileşan, au reuşit performanţa să se califice în faza finală a Olimpiadei Geniilor (Genius Olympiad) care va fi organizată de Oswego State University of New York, între 17 şi 22 iunie 2019, în Oswego, New York. Alexandru Rădac, Daniel Marpozan şi Codrin Muntean sunt elevi în clasa a X-a, la matematică-informatică şi formează echipa herotech. Aceştia s-au calificat cu două proiecte, unul la Secţiunea Robotică, iar al doilea la Secţiunea Ştiinţă. Deşi sunt premiaţi la concursuri naţionale, cei trei elevi sibieni calificaţi printre cei geniali din lume, dau dovadă de multă modestie. Profesoara lor, care le este şi dirigintă, Florentina Ileşan spune despre ei că sunt „nişte genii în devenire”. video foto sibiul se mândrește cu trei liceeni calificați la olimpiada geniilor din sua. au nevoie de sprijinul nostru

Au creat un robot pompier care să salveze vieţi, fără să-i pună în pericol pe salvatori

Cei trei elevi au reuşit să creeze un robot pompier, care să salveze oamenii dintr-un incendiu, fără să pună în pericol viaţa salvatorilor. Practic, robotul creat de cei trei tineri din Sibiu, este prevăzut cu un braţ, care se poate prelungi, cu care pot fi scoşi oameni afectaţi de un incendiu, fără ca pompierii să înfrunte flăcările. „Scopul nostru este să aducem la lumină creativitatea, inteligenţa şi spiritul de echipă, şi în final să ne facem remarcaţi, atât ca echipă, cât şi ca naţiune. Participarea la acest eveniment ar fi o oportunitate de a ne întâlni atât cu tehnologii noi, cât şi cu oamenii importanţi din spatele acestora. Prezenţa echipei noastre la concurs ar putea aduce o contribuţie semnificativă în ceea ce priveşte dezvoltarea locală a echipamentelor tehnologice, preluând informaţii din această sferă atât de la organizatori, cât şi de la participanţi”, arată cei trei liceeni, în prezentarea proiectului lor.

Au gândit o apllicaţie pentru telefon şi senzori ca să economisim energia electrică din casă

Pentru Secţiunea Science-Innovation, echipa herotech va prezenta un sistem inteligent de economisire a energiei electrice, care va controla luminile dintr-o casă , prin intermediul unei reţele de senzori. Cei trei au creat un sistem inteligent pe bază de bariere în infraroşu, prin care se controlează în mod automat luminile dintr-o locuinţă şi care ţine evidenţa numărului de persoane din încăpere. Deja acest proiect a fost premiat în România, de Enel. Dacă la concursul Enel cei trei liceeni au prezentat proiectul şi macheta, în SUA trebuie să meargă cu modulul care se montează pe uşa de la intrare şi cu aplicaţia pentru telefonul mobil, gata. Acolo ei vor demonstra cum două dispozitive montate pe uşă, pot număra câţi oameni sunt într-o încăpere, le pot asigura lumina cât stau în interior, totul fără să apese pe vreun întrerupător.

Pasiune + muncă + prietenie = o echipă câştigătoare

Daniel Marpozan a creat partea de electronică a proiectului, Codrin Muntean, partea de programare, iar Alexandru Rădac a realizat design-ul şi partea de mecatronică. Cei trei liceeni au dobândit cunoştinţe din domeniul electronicii şi mecatronicii la Palatul Copiilor din Sibiu. Membrii echipei au mai participat la numeroase competiţii de programare, la olimpiade şcolare şi concursuri. Recent, cei trei au câştigat premiul 1 la concursul regional „Fii o săptămână profesor de Ştiinţe” şi la Festivalul regional „Adriana Popa” sectiunea Ştiinţe. Profesoara și diriginta celor trei, Florentina Ileșan spune că cei trei și nu numai, elevii pe care îi pregătește și sunt pasionați, au rezultate extraordinare, datorită exclusiv muncii şi pasiunii. „Elevii mei din Colegiul Goga sunt elevi deosebiţi, cu dragoste de şcoală. (…) Pe ei trei îi cunosc din clasa a IX-a când am avut şansa ca direcţiunea acestui colegiu să-mi propună dirigenţie la o clasă de liceu.” Nu doar în cursul săptămânii, dar sâmbetele şi le petrec studiind şi încercând să creeze noi proiecte. Cei trei elevi, sâmbăta merg la Palatul Copiilor, unde şi profesoara lor de fizică, pregăteşte şi alţi copii. Legat de proiectele create acum de copii, profesoara de fizică este încrezătoare şi spune că au şansa să ocupe unul din primele locuri la Olimpiada Geniilor din SUA, să se claseze în primul sfert al clasamentului.

E incredibil cum trei copii au reuşit acasă, fără să aibă fiecare măcar un laptop să creeze lucruri geniale

Deşi pare greu de crezut, cei trei liceeni cu care ne mândrim, nu au un loc special amenajat la şcoală, unde să poată să se perfecţioneze, dotat corespunzător. Laboratorul de fizică este depăşit şi cei trei au reuşit să ajungă în rândul celor mai buni din lume, apreciaţi de americani, făcând un robot acasă. Unul dintre ei nici măcar nu mai are laptop, care îi este stricat. „Este nevoie de o infuzie serioasă de capital în Educaţie”, spune profesoara Ileşan. Cei trei copii spun că au nevoie de un spaţiu în care să lucreze, de trei laptopuri, piese şi cele necesare ca să poată să îşi dezvolta pasiunea. Cei trei elevi sunt decişi ca atunci când termina studiile la liceul sibian, să urmeze cursurile unei facultăţi din afara României. Mesajul celor trei copii este foarte simplu şi clar: au nevoie de sprijin real.

Inteligenţa şi pasiunea pentru ştiinţă, nepreţuită. Participarea sibienilor la Olimpiada Geniilor, 4.000 de euro

Pentru ca să participe la Olimpiada Geniilor din SUA, cei trei copii şi profesorul îndrumător, mai au nevoie de 4.000 de euro. Până în momentul de faţă, echipa a primit ajutor financiar din partea sponsorilor Sifee Action, Omega Software Development, Banat IT şi a familiilor. Cei care vor să îi ajute pe tineri să participe la competiţia GENIUS OLYMPIAD o pot face donând RON în contul: RO65RNCB0232157684360001, Banca Comercială Română S.A., Cod SWIFT:RNCBROBU. Alternativ, firmele/instituţiile/persoanele interesate pot sprijini direct elevii şi profesorul îndrumător prin intermediul Asociaţiei „Prietenii Goga”. Cei interesaţi trebuie să se adreseze profesorului coordonator Ileşan Daniela Florentina la dfilesan@yahoo.com

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică