povestea unui mic campion - sibianul david trînbițaș are peste 60 de medalii în aproape șase ani de taekwon-do

În vară împlinește 11 ani și deja se poate lăuda cu performanțe notabile reușite pe tatamiurile din țară. Practică Taekwon-Do de aproape 6 ani, timp în care a adunat mai bine de 60 de medalii. Le ține în camera lui, să-i amintească zilnic de motivul pentru care luptă și să-l încurajeze să devină cea mai bună versiune a lui. De două ori cel mai bun sportiv al clubului Puma, David Trînbițaș are planuri mari privind viitorul.

Povestea micuțului nostru campion începe în noiembrie 2013, când David, în vârstă de numai 5 ani și câteva luni, era înscris de părinți la cursurile de Taekwon-Do ale Clubului Puma Sibiu. La vremea aceea, David era un copil cuminte, sfios, dar cu o mare dorință de afirmare. Până în iunie 2014 a activat ca sportiv în grupa de începători condusă de instructorul Dani Mărginean, după care, datorită faptului că a dovedit seriozitate, a fost invitat să facă parte din grupa de avansați condusă de instructorul Ciprian Banea.povestea unui mic campion - sibianul david trînbițaș are peste 60 de medalii în aproape șase ani de taekwon-do

povestea unui mic campion - sibianul david trînbițaș are peste 60 de medalii în aproape șase ani de taekwon-do

Sportiv de performanță la Puma, legitimat la Federația Română de Taekwon-Do
Împreună cu această grupă a participat pentru prima dată la stagiul anual de pregătire organizat de Puma Club pentru membrii săi, în stațiunea Păltiniș. Acolo, aptitudinile sale au fost observate de către antrenorul Alin Lazurca, acesta lansându-i invitația de a se alătura grupei de performanță a clubului, pe care o coordonează încă de la începuturile ei. Dorind să facă pasul spre lumea sportului de performanță, David a acceptat provocarea fără să ezite, fiind legitimat în cadrul Federației Române de Taekwon-Do ITF, ca sportiv al Clubului Puma. povestea unui mic campion - sibianul david trînbițaș are peste 60 de medalii în aproape șase ani de taekwon-doTimp de un an s-a antrenat intens cu colegii de la grupa de performanță, fără a participa însă la vreo competiție. Își dorea ca atunci când pășește pe tatami, să fie pregătit corespunzător, pentru a nu-și dezamăgi antrenorul, colegii de antrenament sau familia.

De la bronz, la aur!
Primele competitii au fost și cele mai grele pentru tânărul David. Lipsa de experiență și emoțiile și-au spus cuvântul, urcând doar pe treapta III a podiumului, cu 2 medalii de bronz. Pentru că își dorea mai mult, ambiția și perseverența l-au făcut să ajungă la rezultatele dorite, urmând 20 titluri de vicecampion național și 29 de titluri de campion național. Toate aceste medalii au fost însoțite de 6 titluri de „Cel mai bun sportiv” la categoria copii, în cadrul concursurilor de Taekwon-Do desfășurate în România, ultimul fiind câștigat luna trecută, la Baia Mare. Rezultatele foarte bune i-au adus doi ani la rând titlul de „Cel mai bun sportiv”, la categoria masculin, și în cadrul clubului Cbului Puma, fiind premiat în 2017 și 2018.povestea unui mic campion - sibianul david trînbițaș are peste 60 de medalii în aproape șase ani de taekwon-do
„David este unul dintre cei mai buni sportivi ai clubului. Este un sportiv complex, care participă la patru probe de concurs: luptă, tull, spargeri și sărituri. Nu doar că participă la aceste probe, ci le și câștigă. Până acum a câștigat numeroase medalii și titluri de „Cel mai bun sportiv al competiției”, a declarat Alin Lazurca, antrenorul lui David și președintele Puma Sibiu.
După mai bine de 5 ani de activitate competițională și sute de ore de antrenament, David a reușit să câștige peste 60 de medalii și trofee, toate acestea fiind expuse cu mândrie în camera lui. Prin medaliile obținute și-a adus aportul la cei 6 ani de invincibilitate a Clubului Puma în cadrul competițiilor interne,de copii desfășurate sub egida Federației Române de Taekwon-Do.
„În afara competițiilor sportive, David a rămas un copil cuminte, cu rezultate foarte bune la învățătură, el fiind în prezent elev la Școala Generală Nr.18, în clasa doamnei învățătoare Cristina Prodea. Este pasionat de limbile strâine, studiază în cadrul LEXIS Sibiu limba engleză, urmând ca în viitor să opteze pentru a doua limbă de circulație internațională. Acasă petrece mult timp în compania fratelui său mai mic, Robert, în vârstă de 2 ani și jumătate, pe care îl inițiază, în joacă, în tainele TKD-ului”, spun părinții lui David.povestea unui mic campion - sibianul david trînbițaș are peste 60 de medalii în aproape șase ani de taekwon-doÎn timpul liber, lui David îi place să citească literatură specifică vârstei, până în prezent lecturând peste 38 de cărți. Iubește animalele de companie, în special câinii, îi plac jocurile pe calculator, culoarea preferată este portocaliu, iar melodia de suflet: „Povestea unui campion”, interpretată de JerryCo&Alex Vasilache. Motto-ul după care se ghidează este: „Fii un campion în viață!”
Ce planuri de viitor are? Multe și mărețe! Își propune să urmeze cursurile Colegiului Național „Gheorghe.Lazăr” din Sibiu, unde învață o mare parte a colegiilor din grupa de performanță. „La Puma Club trebuie să fii de 10 atât în competiții, cât și în afara lor!”, este de părere David. Pe linie sportivă dorește să fie sănătos, ferit de accidentări și să continue seria pozitivă de evoluții în cadrul competițiilor de Taekwon-Do, astfel încât la împlinirea vârstei de 14 ani, în urma rezultatelor obținute, să fie selecționat în lotul național de Taekwon-Do.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică