Președintele Klaus Iohannis a afirmat, luni seară, că veștile despre incendiul la Catedrala Notre-Dame din Paris sunt „sfășietoare”, precizând că România este alături de Franța.
„Vești șfâșietoare din Paris. Notre-Dame, un simbol istoric al culturii europene, este în flăcări în această seară. România este alături de Franța”, a scris Klaus Iohannis, luni seară, pe Twitter.
Și președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că este șocant să vadă cum arde Catedrala Notre-Dame, unul dintre reperele Franței, precizând că „pierderea pe care o suferă Parisul este și pierderea noastră”.
VEZI AICI VIDEO CUM ARDE CATEDRALA NOTRE DAME!
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Catedrala Notre-Dame din Paris, care a fost evacuată, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de site-ul cotidianului Le Figaro. Incendiul a izbucnit la ora 18.50 (19.50, ora României) la o sursă a sistemului de încălzire al Catedralei Notre-Dame.
Catedrala, monumentul istoric cel mai vizitat din Europa, a fost evacuată. Numeroase echipaje de pompieri încearcă să stingă incendiul.
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, s-a deplasat luni seară la Catedrala Notre-Dame din Paris, pentru a asista la operaţiunile de stingere a incendiului.