ultimatum la muzeul în aer liber după ce un câine a mușcat două rațe - ”vom interzice intrarea animalelor!”

Directorul Muzeului ASTRA, Ciprian Ștefan, este foc și pară. Două rațe care aparțin muzeului au fost mușcate de câinele unor vizitatori. Acestora le este pus în vedere că dacă vizitează muzeul cu câinii, trebuie ținuți în lesă. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, direcțiunea este la un pas de a interzice intrarea cu animale de companie.

”Noi aici ne străduim să oferim animații culturale folosindu-ne și de animalele ce se găsesc în gospodăriile oamenilor. Printre ele sunt și câteva rațe pe care le lăsăm libere. Din aceste motive accesul vizitatorilor cu câini este acceptat doar cu condiția ca patrupedele să fie ținute în lesă și după caz, cu botniță. Ei, niște vizitatori nu au respectat cerința, au lăsat câinele liber care a prins două rațe și le-a mușcat. Una dintre ele este rănită rău”, spune Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA.

ultimatum la muzeul în aer liber după ce un câine a mușcat două rațe - ”vom interzice intrarea animalelor!”

Din acest motiv Ciprian Ștefan este la un pas de a interzice intrarea în Muzeu cu animale de companie. ”Aici este un muzeu, nu un parc. Dacă oamenii nu înțeleg acest lucru, iar un astfel de incident se repetă, voi interzice intrarea cu câinii. Oricum am făcut o concesie, în sensul că am acceptat câinii de talie mică și mijlocie, dar cu această condiție- să fie ținuți în lesă și cu botniță. Dacă nu se respectă acest lucru vor avea de suferit din păcate și cei de bună credință, pentru că avem vizitatori care respectă regulile”, spune supărat Ciprian Ștefan.

Directorul ASTRA spune că va instala mai multe camere de supraveghere și va încheia parteneriate cu jandarmeria și poliția locală. ”Dacă altfel nu se poate vom lua și aceste măsuri și vom începe să dăm și amenzi. Vizitatorii care au lăsat câinele liber nu au putut fi identificați pentru că au dispărut repede, dar pe viitor vom lua măsuri sporite” spune Ciprian Ștefan.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică