Scandal monstru la Roșia. Un sibian a fost transportat de urgență la spital, după ce a fost tăiat cu o sabie de un consătean.
Totul s-a petrecut în cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 17. Potrivit polițiștilor, doi sibieni s-au certat, iar la un moment dat, unul dintre ei l-a lovit pe celălalt cu o sabie.
„În cursul zilei de ieri, în jurul orei 17,00, pe raza localității Roșia, pe fondul unui conflict spontan, un tânăr în vârstă de 21 de ani l-a lovit pe un alt tânăr în vârstă de 28 de ani, cu o macetă, provocându-i mai multe plăgi tăiate la nivelul feței și brațului stâng”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Tânărul, în vârstă e 28 de ani, a fost transportat de urgență la spital pentru investigații medicale. Acesta are tăieturi pe față și pe braț.
Polițiștii au deschis și un dosar de cercetare penală în acest caz, privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În continuare, urmează să se stabilească circumstanțele evenimentului, în vederea aplicării măsurilor legale care se impun.