Un român în vârstă de 30 de ani a fost prins de polițiștii din Germania, chiar la granița cu Olanda, transportând două genți pline cu bani. În total, bărbatul avea strânși 350.000 de euro.
Potrivit observator.tv, totul s-a întâmplat pe 18 aprilie, într-o parcare din oraşul Bad Bentheim (Germania), aflat la graniţa cu Olanda.
Românul în vârstă de 30 de ani se afla la volanul unei maşini înmatriculate în România, iar pe scaunul din dreapta se afla un cetăţean chinez în vârstă de 40 de ani.
Potrivit poliţiştilor germani, cei doi bărbaţi au devenit agitaţi, iar când au fost întrebaţi cu privire la locul din care au plecat şi unde urmau să ajungă, cei doi s-au încurcat.
Drept urmare, poliţiştii i-au anunţat că vor verifica maşina, moment în care cetăţeanul chinez a recunsocut că are în autoturism suma de 100.000 de euro, bani pe care nu i-a declarat la graniţă.
Ulterior, agenţii germani au continuat să verifice maşina, iar chinezul a scos şi restul banilor.
În total, în autoturism, poliţiştii au găsit 350.000 de euro, bani aflaţi în două genţi.
De asemenea, în portiera şoferului român, a fost găsit un baston cu electroşocuri, se arată într-un comunicat al Poliţiei Federale din Bad Bantheim.
Poliţiştii germani au deschis o anchetă de spălare de bani, iar pe numele celor doi a fost deschis un dosar penal.