Meteorologii au emis vineri un cod galben de ploi și furtuni care intră în vigoare sâmbătă după amiază. Codul vizează și zona județului Sibiu.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare meteorologică cod galben de ploi și furtuni, valabilă în mai bine de jumătate de țară. Atenționarea intră în vigoare de sâmbătă de la ora 15.00 și este valabilă până duminică dimineață, la ora 04.00.
Meteorologii avertizează că în după-amiaza zilei de sâmbătă și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele de munte, Oltenia, Transilvania, Maramureș și în nordul Crișanei.
Vor fi averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25-30 l/mp și punctiform 35-40 l/mp.
Tot de sâmbătă, de la ora 12.00, intră în vigoare și o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, în cea mai mare parte a țării urmând a se înregistra perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe suprafețe mici căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15-25 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în după-amiaza zilei de sâmbătă și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică în jumătatea de vest a țării și pe arii mai restrânse în celelalte regiuni, iar duminică, local, cu precădere la deal și la munte, precum și în regiunile nordice, nord-estice și centrale.