sute de șoferi au rămas fără permis de conducere în ultimele 24 de ore
Foto - arhivă

Polițiștii au reținut nu mai puțin de 416 permise de conducere în ultimele 24 de ore și au retras 78 de certificate de înmatriculare, conform unui anunț făcut de Poliția Română. În trafic, agenții acționează cu peste 300 de aparate radar.

În trafic, poliţiştii rutieri au acționat cu 318 aparate radar pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 114 infracțiuni la regimul rutier. Totodată, au fost reținute 416 permise de conducere și retrase 78 de certificate de înmatriculare.
Sâmbătă, polițiștii au intervenit la 2.773 de evenimente, pentru a oferi ajutor sau pentru a menține liniştea şi ordinea publică. Cea mai mare parte a acestora, respectiv 2.263, au fost sesizate prin numărul unic de urgență 112.
Astfel, au fost constatate 732 de infracţiuni, 140 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.
De asemenea, au fost prinse patru persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 19 măsuri preventive.
Pentru abateri, poliţiştii au aplicat 5.012 sancţiuni, a căror valoare se ridică la 1.915.000 de lei, iar ca măsuri complementare, au confiscat bunuri de aproape 30.000 de lei.

sute de șoferi au rămas fără permis de conducere în ultimele 24 de ore

Ultima oră

Comentariul meu

Publică