ce a spus radu mazăre după ce a aflat că va fi extrădat

Radu Mazăre, fostul primar al constanței, a avut o primă reacție după ce a aflat că va fi extrădat în România. Acesta a transmis că a a obosit să lupte cu ”statul român abuziv” și că se va întoarce în Madagascar, scriu cei de la stirileprotv.ro

„Dacă instanţa aceasta din Madagascar va decide că trebuie să fiu extrădat nu mă voi mai opune pentru că am obosit să lupt, am luptat destul cu statul român abuziv, nu voi mai lupta şi aici, şi în Madagascar. Dacă voi ajunge în România prin extrădare, după ce se va termina pedeapsa, mă voi întoarce aici în Madagascar, până la sfârşitul zilelor”, a declarat Radu Mazăre.

ce a spus radu mazăre după ce a aflat că va fi extrădat

Ce spune ministrul Justiţiei din Madagascar

Într-un interviu pentru Știrile PRO TV, ministrul de justiție din Madagascar a confirmat extrădarea și a declarat că e posibil ca până joi, dosarul de extrădare să fie gata, și Radu Mazăre să părăsească insula. “Nu este o chestiune politică, ci e una de drept comun, este corupție. Și noi, malgașii, deferim justiției, fără ezitare, pe toți cei implicați în acte de corupție. Prin urmare, noi nu mai așteptăm să-l vedem pe el cum rămâne în Madagascar pentru că atunci îi va contamina de asemenea și pe actorii corupți de aici, tocmai acum când noi suntem într-o luptă asiduă împotriva acestui flagel”, spune Jacques Randrianasolo, ministrul justiției din Madagascar.

Ana Birchall, ministrul interimar al Justiţiei de la Bucureşti, a confirmat marţi seară extrădarea fostului primar al Constanţei.

Radu Mazăre a fost arestat în Madagascar acum o săptămână, după ce a depus o cerere de prelungire a vizei sale de ședere. Fostul edil fusese dat în urmărire internațională prin Interpol, fiind căutat pentru a executa o sentință definitivă de 9 ani de închisoare într-un dosar în care a retrocedat ilegal terenuri pe litoral.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică