De ceva timp Piața Cibin a început să semene cu un furnicar. Sibienii se aprovizionează de aici cu verdețuri, pentru că, cel puțin teoretic, produsele ar trebuie să fie de producție românească. La legumele lucrurile stau în mare parte așa, dar în ceea ce privește fructele marea lor majoritate sunt încă importate.
”Vedetele” sunt și aici, cireșele. Dacă în late părți ale țării prețurile acestora variază între 10 și 50 de lei, la Sibiu lucrurile sunt mai ”așezate„. Și asta pentru că în Piața Cibin se pot cumpăra cireșe și la 25 de lei kilogramul, dar și la 18 lei. Nu diferă cu nimic unele de celelalte, pentru că toate sunt importate din Grecia, ci doar comerciantul care le vinde. ”Păi sunt mai ieftine că așa vreau eu să le dau. Alții vor să câștige 100%, eu cu atât le dau(n.r. 18 lei). Și așa le vând mai repede, nu stau cu ele pe tarabă”, spune un comerciant. La o altă tarabă cireșele se dau cu 23 de lei.
Căpșunile deja nu mai sunt considerate trufandale, pentru că au apărut în piață de aproape o lună de zile. Majoritatea celor care se vând la Cibin sunt și ele aduse din Grecia, iar prețurile, la fel, cu diferențe. La o tarabă kilogramul se vinde cu 12 lei kilogramul, în timp ce la o alta cu 14 lei. Dcă însă căutați bine într-o altă parte a pieței veți găsi primele căpșuni de Satu Mare. Și pentru că sunt românești probabil, se mizează pe un preț mai mare- 15 lei kilogramul. Dacă însă vă doriți o cantitate mai mică puteți cumpăra o caserolă de căpșuni la 8 lei.
Pentru o salată de fructe se găsesc ingrediente suficiente în piața Cibin. Perele se vând cu 10 lei un kilogram, caisele cu 16 lei. Cea mai scumpă este nuca, la 30 de lei un kilogram de miez. Prunele uscate sunt și ele la mare căutare la 20 de lei kilogramul, cele fără sâmburi.
De o zi-două la vreo două tarabe se găsește și rabarbăr. Pentru că doar ce a apărut e puțin cam scump la 10 lei kilogramul.
Cât despre legume, prețurile sunt în mare parte ca în anii trecuți. Legătura de ceapă verde, usturoi sau ridichi se vinde la 2 lei, iar veșnica ofertă de trei la cinci lei încă se menține. Dovleceii la 6 lei kilogramul par cruzi și buni, iar cu un kilogram de spanac la 10 lei se poate face o mâncare pe cinste. 6 lei costă și kilogramul de ardei gras verde, iar o căpățână de salată verde e 3 lei.
Dacă vă doriți roșii românești se găsesc și acestea. Le găsiți după prețul extrem de piperat: 18 lei un kilogram în care încap vreo 4 roșii, pentru că sunt destul de mari.