ministrul culturii și identității naționale, vizită de lucru în județul sibiu

Ministrul Culturii și Identității Naționale, Daniel Breaz, alături de președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, a avut o întâlnire cu Mitropolitul Ardealului, I.P.S. Dr. Laurenţiu Streza, dar și cu reprezentanții tuturor instituțiilor de cultură din Sibiu.

Printre subiectele discutate au fost cele legate de proiectele pe care instituțiile de cultură din județul Sibiu vor să le implementeze și care pot primi finanțare de la Guvern pentru a fi realizate.
“Sibiul este un centru cultural important care trebuie să fie valorificat la adevărata sa valoare. Este important ca oricine ajunge în aceste zone să descopere cultura impresionantă pe care acest județ o are. De aceea, toate proiectele culturale trebuie să fie implementate cât mai rapid și vă asigur că toate vor avea susținerea mea. Vă anunț că și festivalul de teatru beneficiază de tot suportul Guvernului României, iar, anul acesta, suma alocată direct de la Ministerul Culturii și Identității Naționale va fi semnificativ mai mare ca anul trecut. Solicit autorităților locale, primăriei Sibiu și Consiliului Județean să își aducă aportul în aceeași măsură pentru că acest eveniment aduce în Sibiu oameni de cultură și turiști din întreaga lume, iar Sibiul beneficiază din plin de acest lucru. Este cel mai mare eveniment cultural organizat la nivelul județului Sibiu și nu înteleg de ce primarul Sibiului și președintele Consiliului Județean nu susțin așa cum ar trebui acest eveniment”, a declarat ministrul Culturii și Identității Naționale, Daniel Breaz.
“Turismul cultural este cel care atrage cel mai mare număr de turiști la nivel mondial. Este esențial ca obiectivele turistice culturale din Sibiu să fie promovate corespunzător pentru a atrage din ce în ce mai mulți turiști. La nivelul Ministerului Turismului am acordat o atenție deosebită județului Sibiu, chiar am organizat un infotrip în această zonă, în care importanți jurnaliști din toate statele Uniunii Europene au putut admira, printre altele, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra, o oază de românism. Mai mult decât atât, Sibiul nu a lipsit din ultimele clipuri de promovare a României ca destinație turistică, fiind prezent și în filmul de promovare a turismului cultural și de city-break, cât și în filmul care înglobează principalele atracții din țara noastră. Tocmai de aceea, subliniez încă o dată importanța promovării culturii din zona Sibiului. Sunt onorat că ministrul Culturii a venit într-o zi specială la Sibiu, și anume Ziua Internațională a Muzeelor. Nu întâmplător întâlnirea cu reprezentanții instituțiilor culturale din Sibiu a avut loc în cel mai mare muzeu al tradițiilor populare din Europa, care se regăsește aici, la noi, în Sibiu. Vreau să îl duc pe domnul ministru în județul Sibiu, atât la Cetatea din Slimnic, cât și în Valea Viilor, la biserica fortificată monument UNESCO, cât și la Castelul Apafi din Dumbrăveni, dar și la alte obiective culturale. Am discutat cu I.P.S. Laurenţiu Streza și avem promisiunea ministrului Culturii de a finanța un proiect de iluminat exterior care să pună în valoare arhitectura Catedralei Mitropolitane din Sibiu” , a declarat președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif.

ministrul culturii și identității naționale, vizită de lucru în județul sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică